Primăria Bucureşti anunţă, joi seară, că urmează să fie emis ordinul de începere a lucrărilor pentru punerea în siguranţă a blocului din Rahova în care a avut loc explozia, după ce au fost parcurşi toţi paşii necesari şi după ce anchetatorii au permis accesul.
Primăria Bucureşti prezintă, joi seară, un istoric detaliat al acţiunilor întreprinse după explozia din cartierul Rahova.
“Nu am stat! Am făcut tot ce a ţinut de noi încă din primul moment după ce a avut loc deflagraţia din blocul situat pe Calea Rahovei 317”, au transmis oficialii Primăriei Bucureşti.
17 octombrie 2025 – Are loc explozia.
PMB şi DGASMB intervin pentru sprijinirea locatarilor;
Organizăm un punct de comandă la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”;
Persoanele evacuate le oferim hrană, apă şi sprijin de urgenţă;
În jurul blocului Poliţia instituie un perimetru de siguranţă, iar accesul în clădire este interzis;
Identificăm nouă hoteluri şi suportăm integral cazarea;
Punem la dispoziţie numărul de telefon 021.9524 pentru cazare şi asistenţă;
Lansăm un apel pentru donaţii, în parteneriat cu World Vision România.
Consilierii generali aprobă 2,9 milioane de lei pentru hoteluri, chirii şi alte măsuri de sprijin.
18 octombrie 2025
Continuăm relocarea şi sprijinul acordat familiilor afectate;
Aproape 300 de persoane sunt evaluate, iar 62 sunt cazate în hoteluri;
Ne întâlnim cu locatarii, în cadrul căreia le prezentăm concluziile preliminare privind starea blocului.
19 octombrie 2025
Mergem mai departe cu acţiunile de sprijin pentru locatari;
Ridicăm maşinile avariate pentru eliberarea perimetrului.
20 octombrie 2025
Mutăm primele patru familii din hoteluri în apartamente.
23 octombrie 2025
Ne întâlnim din nou cu proprietarii pentru discutarea soluţiilor de locuire şi a paşilor necesari pentru reconstrucţie.
24 octombrie 2025
Are loc o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în cadrul căreia sunt aprobate noi măsuri de sprijin pentru locatarii afectaţi de explozie.
Consilierii generali aprobă încă 1,1 milioane de lei pentru măsuri de sprijin şi protocolul dintre PMB şi Habitat for Humanity România;
Suplimentăm fondul de rezervă şi alocăm fondurile necesare pentru punerea în siguranţă a imobilului şi executarea lucrărilor urgente;
Demarăm programul de relocare în apartamente închiriate, iar chiria o suportăm integral. Până acum, PMB a plătit pentru chiria celor 43 de familii evacuate 115.000 de euro.
Apartamentele şi le-au ales unde au dorit de pe piaţa liberă.
3 noiembrie – 17 decembrie 2025
Demarăm două proceduri de achiziţie pentru punerea în siguranţă a blocului. Nu s-a prezentat niciun constructor.
10 decembrie 2025 – 6 februarie 2026
Pentru a putea începe lucrările de punere în siguranţă am avut nevoie de mandatare din partea tuturor proprietarilor.
Ultimul proprietar a semnat acordul pe 6 februarie.
13 februarie
Iniţiem cea de-a treia procedură de achiziţie pentru lucrările de punere în siguranţă a imobilului. S-a prezentat un singur constructor.
Primăria Sectorului 5 eliberează autorizaţia de construire.
Bugetul PMB este aprobat şi include fondurile necesare pentru lucrările de punere în siguranţă.
Semnăm contractul de execuţie a lucrărilor de punere în siguranţă cu firma Apolodor.
Primarul General Ciprian Ciucu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Adrian Ţârlea, proiectanţi şi ingineri de la Apolodor şi reprezentanţi ai ISU se întâlnesc cu locatarii.
Le explică, pas cu pas, ce urmează, cât vor dura lucrările şi când vor putea intra în bloc pentru a-şi recupera bunurile.
Expertul judiciar solicită efectuarea unor săpături suplimentare în jurul blocului, necesare pentru anchetă.
În această perioadă, proiectantul nu are acces pe şantier pentru continuarea proiectării.
16 iunie – 17 iulie
Distrigaz înlocuieşte o conductă de gaze în perimetrul străzii Vicina;
Sunt demarate procedurile pentru asigurarea dirigenţiei de şantier şi pentru obţinerea documentelor necesare branşării la apă şi energie electrică;
Sunt realizate branşamentele pentru organizarea de şantier (apă şi energie electrică), solicitate de constructor.
Este predat amplasamentul către constructor.
O echipă a constructorului merge din nou pe teren. Filmează cu drona. Imaginile sunt necesare pentru finalizarea proiectului tehnic de punere în siguranţă a blocului.
Urmează să dăm ordinul de începere a lucrărilor.
Explozia a avut loc în dimineaţa zilei de 17 octombrie 2025, la un bloc cu opt etaje situat pe Calea Rahovei. Trei persoane şi-au pierdut atunci viaţa.



