Primăria Capitalei: Cel mai performant ecograf din România a fost pus în funcţiune la Maternitatea Giuleşti

Primăria Capitalei anunţă că cel mai performant ecograf din România a fost pus în funcţiune la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” – Maternitatea Giuleşti.

”Cel mai performant ecograf din România a fost pus în funcţiune la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” – Maternitatea Giuleşti. Echipamentul medical Voluson Expert 22 dispune de cele mai noi tehnologii, inclusiv inteligenţă artificială avansată şi de o calitate excepţională a imaginii”, anunţă Primăria Capitalei.

Aparatul este utilizat pentru screeningul anomaliilor morfologice fetale, indiferent de trimestrul sarcinii, şi are aplicaţii şi în domeniul ginecologiei, putând fi utilizat pentru diagnosticul oricărei afecţiuni din această sferă.

”Maternitatea Giuleşti dispune de cele mai avansate tehnologii în ceea ce priveşte diagnosticul ultrasonografic pentru îngrijirea sănătăţii femeilor însărcinate, după ce săptămâna trecută au fost achiziţionate alte două ecografe, având ca sursă de finanţare tot bugetul Primăriei Capitalei”, precizează primăria.

Jannik Sinner a câştigat Turneul Campionilor

Dan Vîlceanu povesteşte despre prima discuţie oficială privind guvernarea PSD-PNL: Marcel Ciolacu a spus noi nu suntem Crucea Roşie, suntem ciuma roşie, nu există cadouri din partea noastră