Primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, afirmă că administraţia locală plăteşte penalităţi de jumătate de milion de euro pe lună din cauza faptului ca oraşul foloseşte o staţie de epurare veche de câteva decenii, ”depăşită fizic şi moral”. Edilul anunţă ca a făcut eforturi pentru reducerea penalităţilor, subliniind că o nouă staţie de epurare va fi gata până în decembrie 2027.
Mihai Poliţeanu anunţă, miercuri, într-o postare pe social media, că oraşul plăteşte sume mari de bani din cauza faptului că, de 15 ani, apele uzate produse de ploieşteni sunt epurate într-o staţie construită înainte de 1970, care este ”depăşită fizic şi moral”.
”La acest moment plătim penalităţi în valoare de 500.000 de euro pe luna pentru că 15 ani administraţia ploieşteană a promis şi nu a livrat… Lucrările la noua staţie de epurare au fost sistate în 2013 şi de atunci nu s-a mai făcut nimic”, scrie edilul pe Facebook.
Potrivit acestuia, autorităţile din Ploieşti şi-au luat angajamentul, în anul 2018, să finalizeze noua staţie de epurare până în 2023 şi pentru ca acest lucru nu s-a întâmplat, oraşul plăteşte milioane de euro penalităţi începând de anul trecut.
Poliţeanu anunţă că a făcut demersuri pentru reducerea penalităţilor, având discuţii cu mai multe instituţii, inclusiv Administraţia Bazinală de Apă Buzău, Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protectia Mediului.
”Drumul de parcurs s-a clarificat şi, în câteva luni, cu puţină bunăvoinţă din partea tuturor actorilor implicaţi, vom ajunge anul acesta la autorizare şi reducerea penalităţilor”, mai scrie Poliţeanu.
El anunţă că noua staţie de epurare va fi gata până în decembrie 2027, subliniind, însă, că procedurile de licitaţie ar putea duce la întârzieri până la finalul lui 2028.