in ,

Primarul de la Breaza: Aproape tot orașul a fost afectat de aceste calamități

Primarul de la Breaza: Aproape tot orașul a fost afectat de aceste calamități

Aproape toată suprafața orașului prahovean Breaza a fost afectată de calamități în urma ploii torențiale și a acumulării mari de apă, a declarat, luni, pentru AGERPRES, primarul Bogdan Novac.

Potrivit acestuia, zeci de gospodării și case au fost inundate, copaci au fost rupți, iar două mașini au fost luate de ape, nefiind însă înregistrate victime.

‘Intervenim prin tot orașul cu toate echipajele. Încercăm să rezolvăm cât mai multe probleme într-un timp cât mai scurt. Situația generală este complicată. (…) Aproape tot orașul a fost afectat de aceste calamități și primim sesizări în continuare. Vorbim de ploaie torențiale, viitură, acumularea de cantitate foarte mare de apă în termen scurt în majoritatea zonelor orașului… A inundat gospodării, case…’, a precizat edilul.

Acesta a arătat că unele alunecări de teren s-au reactivat în urma ploilor din ultimele zile și sunt monitorizate permanent de Poliția Locală.

De asemenea, probleme au fost cauzate de vremea nefavorabilă și în comunele Adunați și Provița de Sus.

La Adunați, străzile au fost inundate, iar circulația rutieră a fost blocată până când autoritățile au intervenit pentru degajarea carosabilului de aluviuni. De asemenea, circa 25 de gospodării au fost inundate, a precizat, pentru AGERPRES, primarul Mihai Săvulescu.

Primarul de la Provița de Sus, Ovidiu Movileanu, a declarat că viitura formată pe pârâul Provița a rupt un podeț pietonal, a inundat câteva curți și a luat circa 10 oi aflate în zona apei.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Hidro Prahova: Alimentarea cu apă potabilă, oprită în orașul Breaza și în comuna Adunați din cauza vijeliei

Hidro Prahova: Alimentarea cu apă potabilă, oprită în orașul Breaza și în comuna Adunați din cauza vijeliei

Prahova: IGSU a dispus suplimentarea forțelor de intervenție în cazul viiturii de la Comarnic

Prahova: IGSU a dispus suplimentarea forțelor de intervenție în cazul viiturii de la Comarnic