Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, despre planşeul de la Piaţa Unirii: Această structură stă să se prăbuşească, este o realitate / Nu ne putem permite sub nici o formă o tragedie aici

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat joi despre planşeul de la Piaţa Unirii că această structură stă să se prăbuşească, este o realitate şi nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă o tragedie aici. El a anunţat că a trimis către Primăria Capitalei toate documentele şi aşteaptă semnătura primarului Nicuşor Dan pentru începerea lucrărilor în zonă.

”În urmă cu o lună de zile, la vizita periodică pe care experţii o fac în completarea expertizei realizată, au apărit zone la care nivelul de degradare a ajuns în punctul numărul cinci, astfel încât, din păcate pentru noi toţi, aşa cum vedeţi, această lucrare reprezintă un risc major pentru bucureşteni, un risc major pentru noi toţi. Este o construcţie cu aproape 100 de ani vechime, ce datează de pe timpul Regelui Carol, o construcţie pe care trec zilnic zeci de mii de oameni, fie în calitate de pietoni, fie cu autoturismele sau cu mijloacele de transport în comun. Tot ce vedeţi aici ne spune că trebuie să acţionăm la timp”, a declarat primarul Daniel Băluţă.

 
”Nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă o tragedie aici. Aici nu este vorba de o disconfortul circulaţiei, nu e o dispută, ci este o problemă de siguranţă, o problemă pe viaţă şi pe moarte (..) Această structură stă să se prăbuşească, este o realitate”, a completat Băluţă 

Primarul Sectorului 4 a precizat că această constatare a fost făcută de experţi. 
 
”Noi, cei de la Sectorul 4, suntem pregătiţi. Avem contractul de execuţie, avem banii necesari”, a spus Băluţă, precizând că Guvernul a alocat bani. 
 
”Sunt convins că imediat ce vom avea semnătura primarului Capitalei lucrarea va începe de îndată. Mizez pe sprijinul şi cooperarea primarului general”, a mai arătat primarul Sectorului 4, arătând că ”într-adevăr vorbim despre o urgenţă a oraşului”. 
 
Primarul a mai afirmat că este o lucrare complexă dar ”viaţa fiecăruia este mai importantă”. 
 
”O eventuală prăbuşire a pasajului nu este asumată de nimeni, este timpul să acţionăm”, a mai spus Băluţă. 
 
”Avem toate avizele necesare”, a adăugat primarul. 
 
 

Cum economisești energie și bani iarna aceasta: cei 4 pași pentru pregătirea centralei termice

George Simion: Sunt alături de persoanele cu deficienţe grave de vedere care protestează / Solicit Guvernului Ciolacu să corecteze urgent aceste erori, pentru ca în luna ianuarie toate pensiile să fie majorate cu rata inflaţiei!