Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii vor începe după jumătatea lunii septembrie.
El a menționat că au fost finalizate licitațiile pentru două dintre cele trei pasaje, urmând ca în scurt timp să fie finalizată și procedura pentru pasajul din zona Pieței Centrale din Târgu Jiu.
‘Din cele trei proiecte pe care le dezvoltăm pe bulevardul Unirii, cu cele trei pasaje subterane pietonale, în momentul de față licitațiile sunt închise pentru primele două – pasajul din fața Colegiului Național ‘Tudor Vladimirescu’ (CNTV) și pasajul de la magazinul Parâng, urmând ca în perioada imediat următoare să avem deja finalizată procedura de licitație și pentru pasajul din fața Pieței Centrale. Primul pasaj care va intra în execuție este pasajul din fața CNTV, ieri (marți – n.r.) a fost o întâlnire cu cei care au câștigat această licitație și cu societățile care asigură utilitățile necesare pentru cetățenii municipiului Târgu Jiu din acea zonă, a fost o discuție constructivă şi cred că imediat după jumătatea lunii septembrie voi emite ordinul de începere pentru prima lucrare care se desfășoară pe acest bulevard’, a spus Marcel Romanescu.

Edilul a menționat că, în primă fază, în giratoriul de la CNTV se va circula pe un singur fir, iar în momentul în care circulația va fi blocată total, traficul va fi deviat pe strada Siretului, în prezent arteră cu sens unic.
‘În primă fază circulația nu va fi blocată total, adică se va circula pe un singur fir în toate direcțiile din acel sens giratoriu, urmând ca în momentul în care se toarnă placa de deasupra acestui sens giratoriu din păcate circulația să poată fi închisă și în felul acesta proprietarii de autoturisme să folosească strada Siretului, care va deveni o stradă cu dublu sens. Va fi blocată circulația parțial, în momentul în care încep lucrările la pasajul din fața CNTV, circulația nu va fi blocată decât în acea girație, adică se va putea folosi o perioadă de timp și sensul giratoriu de la Parâng și sensul giratoriu de la Piața Centrală, dar ulterior în etapele de derulare a lucrărilor și în cele două sensuri giratorii, circulația va fi blocată treptat’, a adăugat primarul municipiului Târgu Jiu.
Începerea lucrărilor a fost întârziată din cauza faptului că nu au fost obținute avizele necesare de circulație.
‘Ne-au transfera de la un acord pe care puteam să-l primim, din punctul meu de vedere, de la Poliția Județeană, ne-au trimis la Poliția Națională și s-a întârziat foarte mult. Avizul este luat, au fost și întâlnirile cu deținătorii de rețele, pentru a se pune de acord, vorbim de transportul în comun, de gaze, apă, canalizare, electricitate. Vor fi întreruperi parțiale, prima dată se face noua configurație, iar ulterior va fi o întrerupe poate de 24 de ore din momentul în care se fac racordurile pe noua structură de rețele’, a precizat Romanescu.

În privința celorlalte pasaje, el a declarat că în luna octombrie va fi dat ordinul de începere și pentru pasajul de la magazinul Parâng, urmând ca, în funcție și de condițiile meteo, și pasajul de la Piața Centrală să intre în execuție cel târziu la începutul anul 2027.
Suprafața subterană a celor trei pasaje va fi de circa 6.000 de metri pătrați. Pasajele vor fi prevăzute cu instalații de climatizare, ventilare, grupuri sanitare, cu apă caldă menajeră, iar spațiile generoase vor putea găzdui diverse evenimente, galerii de artă sau expoziții.
Banii pentru această investiție, respectiv 60 de milioane de euro, au fost accesați de autoritatea locală în cadrul Programului Operațional Regional. Fiecare pasaj costă circa 20 de milioane de euro.
Foto: Oana Popescu/AGERPRES


