Sâmbătă au fost efectuate percheziții domiciliare și audieri în cadrul unor dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, incitare la violență, ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002.
Perchezițiile au vizat comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online și care pot fi împărțite în două categorii: mesaje care incită la violență împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale sau împotriva celor care susțin un anumit candidat și mesaje care promovează concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.
Poliția Capitalei a făcut sâmbătă dimineață șase percheziții la locuințe din București și județul Ilfov, într-o acțiune care vizează persoane suspecte de promovarea ideologiei fasciste și incitare la ură pe rețelele sociale.