Principalele rețele sociale au căzut: Facebook, Instagram, WhatsApp / Probleme pentru numeroși utilizatori

Facebook și Instagram nu au funcționat miercuri, afectând mii de utilizatori din Statele Unite ale Americii, potrivit site-ului Downdetector.com, relatează Mediafax.

Au fost peste 100.000 de incidente de plângeri legate de Facebook și peste 70.000 cu privire la Instagram, într-o avarie care în SUA a început în jurul prânzului.

WhatsApp, aplicația de mesagerie a Meta, a picat și ea, afectând cel puțin 12.000 de utilizatori, potrivit Reuters.

Unii utilizatori de Facebook și Instagram au anunțat problema pe platforma rivală X. Platformele s-au mai confruntat cu probleme în acest an.

Reacția META

O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews, conform News.ro.

Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehnică afectează capacitatea unor utilizatori de a accesa aplicaţiile noastre”.

„Lucrăm pentru ca lucrurile să revină la normal cât mai repede posibil şi ne cerem scuze pentru orice inconveniente”, adaugă Meta.

Lider din Asociaţia română de Hipnoză, avertisment despre sărbătorile de iarnă: ‘Să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important!’

Principalele rețele sociale au căzut: Facebook, Instagram, WhatsApp / Probleme pentru numeroși utilizatori