Prinţul Harry spune că doreşte reconcilierea cu familia regală, dar susţine că tatăl său, despre care „nu ştie cât mai are de trăit”, nu vrea să vorbească cu el. Declaraţiile au fost făcute după ce a pierdut un proces împotriva guvernului britanic

După ce a pierdut, vineri, un proces privind securitatea sa în Marea Britanie, ducele de Sussex, Harry, a declarat într-un interviu pentru BBC News că şi-ar dori o „reconciliere” cu familia regală, dar susţine că regele, tatăl său, despre care a spus că nu ştie cât mai are de trăit, „nu va vorbi” cu el.

Prinţul Harry a mărturisit că este „devastat” de pierderea procesului privind securitatea sa în Marea Britanie. El a vorbit cu BBC News în California, după ce a pierdut, vineri, apelul privind nivelul de securitate la care el şi familia sa au dreptul în Marea Britanie.

El a spus că tatăl său nu vorbeşte cu el „din cauza chestiei ăsteia cu securitatea”, dar susţine că nu mai vrea să lupte şi nu ştie cât timp mai are de trăit regele Charles.

„Nu văd cum aş putea să-mi aduc soţia şi copiii înapoi în Marea Britanie în acest moment”, a spus el după înfrângerea în justiţie.

„Au existat atât de multe neînţelegeri între mine şi unii membri ai familiei mele”, a recunoscut el, adăugând că acum i-a „iertat”.

„Mi-ar plăcea să mă împac cu familia mea. Nu are rost să mai continuăm să ne certăm, viaţa este preţioasă”, a spus prinţul Harry în discuţia cu BBC.

Prinţul a vrut să anuleze modificările aduse securităţii sale, introduse în 2020, când a renunţat la funcţiile regale şi s-a mutat în Statele Unite. După ce el şi Meghan Markle au renunţat la îndatoririle regale cu normă întreagă şi s-au mutat în SUA în 2020, Comitetul Executiv pentru Protecţia Regalităţii şi a Personalităţilor Publice (Ravec) a decis să reducă nivelul de protecţie poliţienească de care beneficia atunci când se întorcea în ţară. De atunci, ducele a susţinut că echipa sa de protecţie privată din SUA nu mai avea acces la informaţiile serviciilor secrete britanice, necesare pentru a asigura siguranţa soţiei şi a copiilor săi.

Spunând că se simte „dezamăgit”, Harry a descris înfrângerea sa în instanţă ca fiind „o înscenare în stil vechi” şi a dat vina pe Casa Regală pentru că a influenţat decizia de a-i reduce securitatea. Întrebat dacă i-a cerut regelui să intervină în disputa privind securitatea, prinţul Harry a răspuns: „Nu i-am cerut niciodată să intervină – i-am cerut să se retragă şi să lase experţii să-şi facă treaba”.

Prinţul a declarat că tratamentul la care a fost supus în timpul procesului de decidere a securităţii sale „i-a confirmat cele mai mari temeri”.

Prinţul Harry a vorbit cu BBC la scurt timp după ce a pierdut ultima sa acţiune în justiţie împotriva guvernului britanic cu privire la nivelul de securitate la care el şi familia sa au dreptul atunci când vizitează ţara. Curtea de Apel a respins cazul prinţului, care se baza pe modul în care o comisie oficială a luat decizia de a-i retrage dreptul la protecţie automată şi completă, în conformitate cu ceea ce primesc alţi membri ai familiei regale. Vineri, instanţa a spus că prinţul Harry a prezentat argumente „puternice” cu privire la nivelul de ameninţare cu care se confruntă el şi familia sa, dar a ajuns la concluzia că „sentimentul său de nemulţumire” nu „se traduce într-un argument juridic”.

Recursul său se concentra asupra Ravec, care autorizează securitatea membrilor familiei regale în numele Ministerului de Interne şi care era prezidată la momentul respectiv de Sir Richard Mottram.

Conform regulamentului Comitetului, a susţinut prinţul Harry, cazul său ar fi trebuit să fie prezentat în faţa Consiliului de gestionare a riscurilor (RMB) al Ravec, care ar fi evaluat ameninţările la adresa securităţii sale şi a familiei sale, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Vineri, judecătorii instanţei superioare au declarat că Ravec s-a abătut de la politica sa atunci când a luat decizia din 2020 privind securitatea prinţului, dar au ajuns la concluzia că a fost „rezonabil” să procedeze astfel, având în vedere complexitatea situaţiei sale.

Scandalul fotografiilor publicate de Lasconi – Imobilul care apare în imagini a fost identificat / Nicuşor Dan afirmă că nu a fost niciodată în localitatea în care se află casa

George Simion continuă cu retorica Kremlinului, într-un interviu pentru Reuters: ‘Rusia nu este o ameninţare pentru NATO’