‘Priviţi, aşa a murit Maradona!’. Procurorii denunță ‘un asasinat’ în prima zi a procesului / Inculpații riscă ani grei de închisoare

Inculpații riscă între 8 și 25 de ani de închisoare

Cei şapte profesionişti din domeniul medical, neurochirurgul Leopoldo Luque, psihiatra Agustina Cosachov, psihanalistul Carlos Diaz, doctoriţa şi coordonatoarea unităţii medicale private Swiss Medical, Nancy Forlini, medicul Pedro Di Spagna, coordonatorul infirmierilor Mariano Perroni şi Ricardo Almiron, riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare, într-un proces prevăzut să dureze până în luna iulie, cu aproximativ 120 de martori, de la experţi, familie, apropiaţi şi medici curanţi ai lui Maradona de-a lungul anilor.

„Diego Maradona, copiii săi, apropiaţii şi poporul argentinian merită dreptate”, a afirmat procurorul marţi.

Maradona a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani ca urmare a unei insuficienţe respiratorii soldată cu un stop cardiac, aflându-se „într-o situaţie de neputinţă”, potrivit procurorilor Patricio Ferrari, Cosme Iribarren şi Laura Capra, responsabili cu dosarul.

Procurorii susţin că inculpaţii ştiau că au procedat greşit şi au exprimat acest lucru în discuţiile lor, cu fraze precum „el va muri” sau „asta este greşit”.

În acest caz, patru plângeri au fost depuse de cei cinci copii recunoscuţi ai lui Maradona şi o alta de surorile fotbalistului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

ANAD dă explicații după scandalul din Superliga. Marius Șumudică a insinuat că cei de la FCSB s-ar dopa

Crin Antonescu cataloghează drept ”calomnie, mizerie” acuzaţiile conform cărora ar tolera corupţia: N-am tolerat niciodată corupţia, n-am fost niciodată corupt, n-am de ce să tolerez corupţia