Petiționarul a invocat faptul că viața monahală nu constituie în sens strict o funcție publică sau privată, ci o formă de manifestare a libertății religioase, garantată de Constituție. Acesta a argumentat că viața monahală implică mai degrabă o disciplină personală decât o activitate remunerată sau oficială, iar existența unei credințe religioase puternice nu afectează obiectivitatea unui magistrat, ci dimpotrivă, poate fi o sursă de echilibru moral.
După o analiză detaliată a reglementărilor canonice din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și a dispozițiilor din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, CSM concluzionează că cele două calități sunt incompatibile. Potrivit Statutului BOR, monahii se supun unui regim strict de ascultare ierarhică, ceea ce implică o relație de subordonare față de autoritatea bisericească — un aspect considerat incompatibil cu independența necesară funcției de magistrat.
CSM subliniază că monahul nu este o simplă persoană credincioasă, ci una care trăiește într-o comunitate cu reguli stricte, cu obligații de ascultare, sărăcie voluntară și abținere de la activități lumești. Printre altele, monahii nu pot participa la procese civile fără aprobarea ierarhului și își pierd dreptul de proprietate asupra bunurilor personale odată cu intrarea în viața monahală.
Un alt motiv invocat de CSM este cel al percepției publice asupra imparțialității și independenței judecătorilor și procurorilor. Subordonarea monahului față de o autoritate religioasă poate naște suspiciuni privind influențele externe asupra actului de justiție. Din acest punct de vedere, chiar dacă în fapt magistratul ar rămâne obiectiv, doar aparența unei dependențe ar fi suficientă pentru a afecta încrederea publicului.
Consiliul face o distincție clară între calitatea de monah și exercitarea libertății religioase. Magistratul are dreptul să adere la o religie, să participe la slujbe sau să se roage, dar nu poate fi parte a unei structuri religioase care impune reguli stricte și o formă de conducere ierarhică. Așadar, interdicția nu vizează credința religioasă, ci o stare obiectivă de incompatibilitate profesională.
