„În urma evaluării rapoartelor de meci, Comisia de Disciplină a FIFA a deschis o procedură împotriva jucătorului CF Pachuca Gustavo Cabral în legătură cu incidentul în care a fost implicat împreună cu Antonio Rudiger de la Real Madrid în timpul meciului din FIFA Club World Cup disputat la Charlotte la 22 iunie”, a precizat FIFA pentru Reuters.
Arbitrul meciului, Ramon Abatti, a activat protocolul anti-discriminare încrucişând braţele în faţa pieptului la cinci minute după începerea prelungirilor, după ce a izbucnit o scurtă altercaţie în urma unei aparente faulturi asupra internaţionalului german.
Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă după meci dacă Rudiger a fost victima unui act de rasism, antrenorul echipei Real Madrid, Xabi Alonso, a declarat: „Asta a spus Rudiger şi noi îl credem”. FIFA nu a precizat natura sancţiunii disciplinare.