Potrivit unor surse din cadrul anchetei, vizat de percheziţii ar fi fost şi primarul comunei, Constantin Matasă, acesta fiind pus sub control judiciar.
“Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, cel puţin în perioada 2020 – 24 iunie 2025, o persoană a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de demnitate publică în care era ales, împrejurare din care au rezultat foloase necuvenite cuantificate la suma de 534.232 lei. De asemenea, tot din cercetări a rezultat faptul că funcţionari publici care aveau în gestiune autoturisme ale instituţiei publice pentru care activau foloseau mijloacele auto şi pentru alte scopuri decât cele legate de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, precizează, miercuri, un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ.
Anchetatorii au mai reţinut că funcţionari publici care aveau obligaţia supravegherii prestării serviciului de muncă neremunerată în folosul comunităţii au întocmit în fals acte juridice din care ar rezulta că persoanele condamnate au efectuat muncă în folosul comunităţii.
Aceste înscrisuri erau folosite, ulterior, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ, fără ca persoanele sancţionate penal să fi prestat munca neremunerată în folosul comunităţii, precizează Parchetul.
În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, şase suspecţi, între care şi primarul comunei, au fost conduşi la audieri.
Primarul Constantin Matasă ar fi căpătat calitatea de inculpat, fiind pus sub control judiciar.