Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, susține că decizia CEDO privind plata unor sume restante către magistrați este una ‘istorică’ și că această hotărâre ‘a pus în fața magistraților români o oglindă’.
‘Vălul s-a ridicat și nu mai putem păcăli curțile europene de justiție. Din păcate, prea târziu’, este comentariul făcut de Claudiu Sandu, într-un mesaj postat pe Facebook.
De asemenea, Claudiu Sandu se întreabă dacă Secția pentru judecători a CSM va sesiza Inspecția Judiciară pentru a-i ancheta pe cei șapte judecători CEDO care au pronunțat, în unanimitate, această hotărâre.
‘Cred că este pentru prima oară când într-o hotărâre a unei instanțe europene se face o critică voalată la adresa Curții Constituționale. Acest semn de întrebare la adresa imparțialității magistraților este un semnal de alarmă cu privire la seriozitatea justiției din România. Venită după hotărârea LIN II, în care justiția, prin Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost indicată ca vinovată de crearea unui risc sistemic de impunitate a infractorilor, venită după hotărârea Danileț împotriva Romaniei, despre care se vor scrie cărți despre dreptul la libera exprimare, această hotărâre – ‘Pușcașu și alții împotriva României’ – prezintă un tablou sumbru asupra statului de drept în România. Un tablou în care interesul financiar pare să fi trecut în fața imperativului unei justiții eficiente și adevărate, în care anularea probelor este preferată uneori unei judecăți pe fondul cauzei, un tablou în care dosare definitiv judecate sunt redeschise pentru a fi declarat nevinovat inculpatul călcând în picioare stabilitatea raporturilor juridice, un tablou în care se folosesc cu rea-credință instituții juridice, precum strămutarea doar din dorința de a împiedica orice întrebare care ar putea fi adresată CJUE’, adaugă procurorul CSM.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, joi, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de faptul că nu primit integral de la statul român diferite sume de bani, pe care le câștigaseră în urma unor hotărâri judecătorești.
‘O hotărâre istorică. De fapt nu este chiar hotărâre pentru că nu a fost judecat fondul. În cauza ‘Pușcașu și alții împotriva României’, CEDO a făcut ceea ce aștepta orice jurist echilibrat și cu capul pe umeri. A pus în fața magistraților români o oglindă. Știu, mulți vor spune că nu știu ce vorbesc și că sunt un jurist jalnic care nu înțelege cu adevărat această hotărâre CEDO. Eu cred că orice om poate să o înțeleagă chiar dacă nu este jurist’, afirmă Claudiu Sandu, care s-a remarcat de-a lungul timpului prin poziții critice la adresa celor care conduc Justiția.
În continuare, Claudiu Sandu oferă câteva explicații cu privire la decizia CEDO:
* ‘Instanțele par să fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, situație susceptibilă să creeze impresia unui conflict de interese interinstituțional, care relevă o tensiune între puterea judecătorească și puterile legislativă și executivă. Curtea subliniază că judecătorul național nu are sarcina de a se substitui autorităților naționale competente în alegerea politicilor bugetare și economice, prioritățile în materie de cheltuieli și alocarea resurselor publice intrând în competența puterilor executive și legislative, care dispun în acest domeniu de o largă marjă de apreciere.
Pe scurt, instanțele au ieșit din sfera puterii judecătorești și au încălcat competența celorlalte puteri din statul român. Când eu am spus asta, Secția pentru judecători a CSM a decis că am încălcat independența justiției și mi-a făcut sesizare la Inspecția Judiciară. Mă întreb dacă vor sesiza Inspecția Judiciară pentru a-i ancheta pe cei 7 judecători CEDO care au pronunțat, în unanimitate, această hotărâre istorică’.
* ‘Circumstanțe excepționale și constrângeri economice și bugetare pe care autoritățile trebuie să le gestioneze într-o conjunctură economică dificilă, dublată de punerea în aplicare a unei serii de ajustări succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor judecătorești reflectă eforturile depuse de autoritățile naționale în vederea asigurării unui echilibru între interesele publice și cele private.
În aceste condiții, având în vedere și situația particulară a reclamanților, Curtea a concluzionat că nu a fost adusă o atingere esenței însăși a dreptului reclamanților de a obține executarea hotărârilor judecătorești sau le-ar fi impus o sarcină individuală excesivă.
Pe scurt, în condițiile unor dificultăți economice și bugetare, confruntat cu necesitatea menținerii unor activități și servicii publice esențiale, este justificat pentru un guvern să amâne plata unor datorii certe, dar care nu reclamă urgență.
Desigur, aici se ridică o dilemă de ordin moral. Pentru un guvern care ia măsuri de limitare a datoriei publice și de a evita dezechilibre economice sau chiar o criză economică, o măsură de a amâna plata unor datorii de acest gen este justificată.
Pentru un guvern care ar renunța la măsuri de criză economică și se va deda la cheltuieli discreționare din banul public, o astfel de măsură de neexecutare a unor hotărâri judecătorești nu mai apare ca justificată, iar această hotărâre CEDO nu își mai găsește aplicare.
Prin urmare, este normal ca magistrații, având în vedere situația particulară a acestora, să sufere privațiuni atunci când toate categoriile sociale suferă.
În acest context, proaspăta decizie a ICCJ este vizibil contrară dreptului european și practicii CEDO și ridică o problemă de moralitate cu privire la modul în care se pune problema executării acestei decizii, având în vedere daunele de 1% pe zi de întârziere’.
* ‘Curtea observă că, de-a lungul timpului, fără a modifica în mod formal legile succesive care reglementează remunerația magistraților, jurisprudența constituțională și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție au contribuit la reconfigurarea cadrului juridic aplicabil remunerației judecătorilor.
Atunci când judecătorii naționali au fost chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși, participarea lor la adoptarea unor astfel de decizii este susceptibilă să genereze un conflict de interese, interesul lor patrimonial personal putând interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor lor judiciare.
Pe scurt, se ridică semne de întrebare cu privire la imparțialitatea magistraților, atunci când pronunță soluții în care au un interes patrimonial personal, aceasta în contextul în care practica judiciară a reconfigurat cadrul juridic aplicabil remunerației magistraților’.
Citeşte şi:
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
ICCJ spune că procesul cu Guvernul privind restanțele salariale și decizia CEDO ‘privesc chestiuni juridice distincte’


