Producţia „Fast Friends”, un game show în patru părţi, lansată de Max la 30 de ani de la debutul serialului „Friends”

Max anunţă noul game show „Fast Friends”, o experienţă de vizionare îmbunătăţită pentru episoadele favorite şi o nouă pagină de colecţii dedicată „Prietenii tăi” („Friends”), la 30 de ani de la debutul serialului.

„Fast Friends” este un nou game show în patru părţi care va transporta fanii în decorurile emblematice ale celebrului serial.

Participanţii vor avea parte de curse prin apartamentul lui Rachel şi Monica, de sărituri prin garsoniera lui Joey şi Chandler şi de o cafea la Central Perk, retrăind momentele lor preferate din serial. Ei vor fi puşi la încercare cu jocuri trivia, puzzle-uri şi provocări care îi vor ţine în priză chiar şi pe cei mai înrăiţi fani „Prietenii tăi” („Friends”), iar cea mai rapidă echipă va câştiga titlul de „Ultimate Friends Fan”.

Game show-ul, care este primul de acest gen, va intra în producţie în octombrie şi va fi filmat la „The Friends Experience: The One în New York City”, un loc emblematic din New York, cu 18 camere pline de nostalgie, activări şi decoruri recreate, care se întind pe două etaje şi 17.000 de metri pătraţi dedicaţi istoriei serialului. The Friends Experience poate fi vizitat, de asemenea, în Londra şi, în curând, în Las Vegas.

„Fast Friends” este produs de Warner Bros. Unscripted Television în asociere cu Warner Horizon. Game show-ul în patru părţi îi are ca producător executiv pe Dan Sacks, Bridgette Theriault şi Dan Norris. Richard Burgio este co-producător executiv.

Abonaţii Max (abonamente Premium) se pot bucura acum de o experienţă de vizionare îmbunătăţită pentru episoadele preferate din „Prietenii tăi” în 4K UHD cu Dolby Vision şi HDR10 pe dispozitivele compatibile.

Platforma Max are o pagină specială dedicată serialului, cu un design nou cu ocazia aniversării. Aceasta va ajuta fanii să găsească mai uşor episoadele favorite, grupate pe teme precum:

Cele mai urmărite episoade:
Chandler Bing, regele replicilor memorabile
How YOU Doin’?
Din meniul Monicăi
Am luat o pauză
Nu e un pantof, e Rachel Green
Bună! Numele meu e Regina Phalange
Cele cu invitaţi celebri. 

Conferinţa „RoInvest” – Mihai Precup: În toate şedinţele Comitetului de supraveghere macroprudenţială de la BNR concluzia univocă a fost că bancarizarea a scăzut la nivel naţional, companiile cu fonduri proprii fiind una dintre marile provocări – VIDEO

Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti are loc la Cinemateca Eforie. „TWST / Things We Said Today” de Andrei Ujică, în avanpremieră