in ,

Producția mondială de energie nucleară va crește cu 44%, iar China va devansa SUA, estimează analiștii BNEF

Producția mondială de energie nucleară va crește cu 44%, iar China va devansa SUA, estimează analiștii BNEF

Capacitatea mondială de producție a energiei nucleare ar urma să se majoreze cu 44% în următorul deceniu, după mai mulți ani de creștere timidă, impulsionată de cererea tot mai mare de electricitate și de eforturile agresive de a construi reactoare nucleare ale Chinei și Indiei, transmite Bloomberg.

Potrivit unui raport publicat miercuri de firma de consultanță BloombergNEF (BNEF), în 2036 lumea ar urma să aibă o capacitate instalată de producție a energiei nucleare de 535 de gigawați (GW), față de 372 GW în 2025. De asemenea, China, care la sfârșitul anului trecut avea în construcție reactoare cu o capacitate de 59 GW, ar urma să ajungă la sfârșitul deceniului la o capacitate instalată totală de 102 GW, care ar propulsa-o în fața SUA și devenind cel mai mare producător mondial de energie nucleară.

Energia nucleară profită de pe urma mai multor tendințe. Eforturile internaționale de a controla schimbările climatice stimulează cererea de energie fără emisii de carbon provenită de la reactoarele nucleare. În paralel, cererea de energie electrică este în creștere la nivel mondial, alimentată de utilizatorii industriali, de locuințele din ce în ce mai electrificate și de centrele de date care consumă multă energie. De asemenea, acceptarea socială tot mai mare a energiei nucleare încurajează companiile de utilități și guvernele din întreaga lume să regândească politicile care au împiedicat dezvoltarea centralelor nucleare.

Cu toate acestea, creșterea capacităților de producție a energiei nucleare ar putea fi frânată de lentoarea procedurilor de obținere a autorizațiilor necesare din partea organismelor de reglementare, care din punct de vedere istoric, au întârziat construirea de noi centrale nucleare.

În SUA, unde energia nucleară beneficiază de un sprijin puternic din partea administrației Trump, există o singură centrală în construcție, deși BNEF se așteaptă ca ritmul să se accelereze în următorul deceniu.

‘Practic, energia nucleară a bătut pasul pe loc după dezastrul de la Fukushima din 2011. Acest status quo urmează să se schimbe’, susțin autorii raportului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Harghita: Angajații Primăriei Miercurea-Ciuc și tineri sportivi au revopsit mobilierul urban, în cadrul acțiunii Ziua Verde

Harghita: Angajații Primăriei Miercurea-Ciuc și tineri sportivi au revopsit mobilierul urban, în cadrul acțiunii Ziua Verde

Președintele Poloniei susține extinderea conductei de combustibil a NATO către flancul estic

Președintele Poloniei susține extinderea conductei de combustibil a NATO către flancul estic