Prof. dr. Grigore Tinică: Am observat că persoanele care au ajuns la o vârstă înaintată gândesc foarte pozitiv

Directorul Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi, prof. univ. dr. Grigore Tinică, a declarat, într-o conferinţă de presă, că stilul de viaţă sănătos şi gândirea pozitivă reprezintă câteva dintre secretele longevităţii şi reprezintă, totodată, un scut împotriva afecţiunilor circulatorii şi cardiace.

Gazdă a Reuniunii Anuale a Societăţii Euro-Asiatice de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică (EABM), prof. dr Grigore Tinică a răspuns joi, jurnaliştilor, că pentru a avea cât mai puţine probleme de sănătate, mai ales în ceea ce priveşte patologia cardiacă, este nevoie în primul rând de un climat sănătos, prietenos.

„Trebuie să trăim prietenos, sănătos, să ne iubim unii pe alţii. Deci interacţiunea dintre diferite genuri, vârste, familii şi persoane diferite creşte speranţa de viaţă. Pe de altă parte, trebuie să facem mişcare. Dacă avem posibilitatea să lucrăm fizic în grădină sau în natură, este foarte bine, pentru că facem mişcare şi economisim bani. Dacă nu, trebuie să plătim să mergem la sală. Dacă nu avem bani pentru sală, putem să facem mişcare în parcuri, pe alei. E bine să ne sunăm unii pe alţii să ieşim la mişcare”, a declarat prof. univ. dr. Grigore Tinică, preşedintele celei de-a 17-a Reuniuni Anuale a EABM.

În opinia reputatului medic ieşean, pentru a avea o inimă sănătoasă este importantă nu doar mişcarea, ci să interacţionăm unii cu alţii, să reluăm vechi prietenii şi să facem altele noi.

„Trebuie să interacţionăm şi să ne întâlnim cu prietenii. O să spun ceva pentru care mulţi mă vor blama, dar o întâlnire la un pahar de vorbă prelungeşte viaţa. Nu uzul strict sau abuzul, ci discuţiile produc starea de bine. În afară de asta, trebuie să scăpăm de obiceiurile neortodoxe, ca să spunem aşa, pentru că sunt factori de risc cauzaţi de stres, de alimentaţia abuzivă, de munca abuzivă, se vorbeşte despre sindromul de burnout. Cei care au o viaţă plicticoasă trebuie să aibă o viaţă mai energică sau mai cu adrenalină. Spre exemplu, uneori eu mai zbor cu avionul. Când eşti sus acolo, într-un avion de două locuri, te gândeşti că s-ar putea să se oprească unicul motor al acestui avion şi s-ar putea să nu mai rămână nimic din tine, îţi dai seama că toate bârfele şi toate evenimentele care ne toacă ziua de zi cu zi, din viaţa noastră de zi cu zi, nu au nicio importanţă când eşti la risc. De asemenea, muntele şi marea sunt prietenii noştri, de asemenea, pădurea este prietenul nostru. Gândirea pozitivă este foarte importantă. Cel mai vârstnic pacient al meu pe care l-am operat avea 100 de ani fără două săptămâni, iar cel mai tânăr avea 7 zile. Am observat că persoanele care au ajuns la o vârstă înaintată, de peste 70-80-90 de ani gândesc foarte pozitiv. Deci gândiţi pozitiv”, a afirmat prof. univ. dr. Grigore Tinică.

Acesta a ţinut să precizeze că din cauza unui stil de viaţă nesănătos al populaţiei, chirurgii cardiovasculari se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri.

„Noi tratăm efectele stilului de viaţă vicios, de fapt, şi bolile cardiovasculare care ajung la un stadiu destul de avansat”, a spus prof. univ.dr. Grigore Tinică.

În opinia sa, pentru a avea o inimă sănătoasă trebuie să avem un echilibru în viaţă.

„Leneşii spun că ‘muncim ca să trăim’, iar harnicii spun ‘trăim ca să muncim’. Sau invers. Dar trebuie să avem un echilibru, să ne ducem la servici cu dragoste, cu prietenie, cu mare curaj şi, totodată, să folosim toate posibilităţile de a trăi şi în afara locului nostru de muncă, şi în familie, şi cu prietenii. Familia poate fi şi familia de la muncă, familia personală. Dacă avem un echilibru ar fi perfect. E principiul acela 80-20 (principiul Pareto – n.r). Să munceşti 80 la sută din timp pentru a câştiga 20% din bani sau să munceşti 20% din timp pentru a avea 80% din bani. Niciunul nu e fericit. Cel care are un echilibru între cele două, acela cred eu că e un om fericit. Eu sunt un workaholic, muncesc prea mult, dar încerc să îmi caut fericirea prin întâlnirea cu prietenii, cu oamenii, nu umblu în buzunar după cuvinte, nu mă ascund după cuvinte. Îmi place să vizitez mănăstirile, să circul prin pădure. Vara trecută am luat o maşină de teren şi am mers pe malul Nistrului şi am vizitat mănăstirile rupestre, valea Nistrului. În România sunt foarte multe zone frumoase, dar acea zonă este superbă”, a mai afirmat directorul Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Sursa: www.agerpres.ro

Securitate sporită la meciul Franța – Israel: Măsuri de protecție la Stade de France

Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă în optimi la Ningbo (WTA)