in ,

Prof. dr. Petre Brătilă: Noi uităm să stăm de vorbă cu pacientul aşa cum stăteau maeştrii noştri, am uitat să punem mâna pe pacient, să-l simţim, să-l palpăm

Prof. dr. Petre Brătilă: Noi uităm să stăm de vorbă cu pacientul aşa cum stăteau maeştrii noştri, am uitat să punem mâna pe pacient, să-l simţim, să-l palpăm

Prof. dr. Petre Brătilă afirmă că tehnologia este cea care a atras după ea marea evoluţie a medicinei, aducând nenumărate beneficii, însă există, în toată această evoluţie, şi un dezavantaj. ”Noi uităm să stăm de vorbă cu pacientul aşa cum stăteau maeştrii noştri, am uitat să punem mâna pe pacient, să-l simţim, să-l palpăm”, spune profesorul.

“Când eram rezident, mă aflam sub un clopot de sticlă, din care nu puteam vedea decât facultatea, spitalul, lucrurile care erau în jurul meu. Totul s-a terminat după 1989 şi de atunci, practic, a început viaţa medicală adevărată. Nu aş putea să neg perioada dinainte, pentru că am beneficiat de educaţia dată de cei mai buni profesori din acea perioadă (…) cu bagajul ăsta de cunoştinţe în spate am început să sper, după 89, că va exista o deschidere şi chiar a fost şi focusul a fost pus pe cele două direcţii principale ale medicinei moderne, pe diagnostic şi pe tratament”, a afirmat, joi seară, la Medika TV, prof. univ. dr. Petre Brătilă, medic primar obstetrică-ginecologie, medic specialist chirurgie generală şi doctor în ştiinţe medicale, director medical al Spitalului Euroclinic.
Potrivit acestuia, cuceririle tehnicii au adus avantaje indiscutabile în ceea ce priveşte progresul actului medical, însă a adus şi un dezavantaj care constă în “depărtarea de pacient”.
“Noi uităm să stăm de vorbă cu pacientul aşa cum stăteau maeştrii noştri, am uitat să punem mâna pe pacient, să-l simţim, să-l palpăm şamd. Într-o filosofie medicală, acesta ar fi un contact energetic nemaipomenit între medic şi pacient”, a adăugat dr. Brătilă.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

”Un armistiţiu este atunci când continuăm să tragem, dar în mod mai moderat”, defineşte ironic Trump un armistiţiu în O.Mijlociu

”Un armistiţiu este atunci când continuăm să tragem, dar în mod mai moderat”, defineşte ironic Trump un armistiţiu în O.Mijlociu

Bolojan: Avem fond total de salarii de 166 de miliarde de lei şi, conform tuturor analizelor, nu ne putem creşte acest fond de salarii decât în limita posibilităţilor acestei ţări. Asta înseamnă să păstrăm acest procent din PIB pe care îl avem