in ,

Prognoza meteo pe două săptămâni: Vremea se încălzește semnificativ de vineri, apoi urmează o răcire accentuată

Prognoza meteo pe două săptămâni: Vremea se încălzește semnificativ de vineri, apoi urmează o răcire accentuată

Valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite în primele zile ale acestei săptămâni, apoi vor crește treptat, de vineri, la valori cu mult mai ridicate decât în mod normal, iar ulterior vremea se va răci semnificativ, arată Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a publicat, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni (9-22 noiembrie).

În Banat, în primele două zile, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite și se vor situa în medie la 9 – 12 grade, apoi vor crește treptat astfel încât în intervalul 12-13 noiembrie vor ajunge la medii în jurul a 20 de grade, valori cu mult mai ridicate decât în mod normal. În perioada 14-16 noiembrie vremea se va răci semnificativ, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 8 și 10 grade, apoi este posibilă o nouă creștere a acestora, spre 14 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Aceleași fluctuații se vor înregistra și în cazul temperaturilor minime care vor crește treptat de la o valoare medie de două grade (în noaptea de 10 noiembrie) până spre medii de 8 -10 grade (în nopțile din perioada 12-14 noiembrie), apoi vor scădea spre două grade. Ulterior, în perioada 16-22 noiembrie, media valorilor nocturne va oscila între 4 și 6 grade.

Temporar vor fi ploi în cea mai mare parte a intervalului, iar în jurul datelor de 11 și 14 noiembrie, pe alocuri acestea pot fi moderate cantitativ (peste 10 – 15 litri/mp).

Media temperaturilor maxime va crește treptat în Crișana de la 8 grade (valori sub cele obișnuite) în 9 noiembrie, până spre 18 – 19 grade (valori cu mult mai ridicate decât în mod normal) în zilele de 12 și 13 noiembrie, apoi vremea se va răci semnificativ astfel că media acestora va coborî spre 9 grade. Ulterior, din 16 noiembrie este posibilă o nouă creștere a valorilor diurne spre medii de 13 – 14 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Temperaturile minime vor crește treptat de la o valoare medie de 2 – 3 grade (în noaptea de 10 noiembrie) până spre medii de 8 – 10 grade (în nopțile din perioada 12-14 noiembrie), apoi vor scădea spre 1 – 2 grade. Ulterior, în perioada 16-22 noiembrie, media valorilor nocturne va fi în creștere și va oscila între 4 și 6 grade.

Temporar vor fi ploi în cea mai mare parte a intervalului, iar în jurul datelor de 11 și 14 noiembrie, pe alocuri acestea pot fi moderate cantitativ (peste 10 – 15 litri/mp).

În Transilvania, până la 11 noiembrie valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite și se vor situa în medie la 9 – 11 grade, apoi vor crește treptat astfel încât în intervalul 12-13 noiembrie vor ajunge la medii de 15 – 18 grade, valori cu mult mai ridicate decât în mod normal. În perioada 14-16 noiembrie vremea se va răci semnificativ media temperaturilor maxime va fi de 6 – 8 grade, apoi este posibilă o nouă creștere a acestora, spre 11 – 12 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Aceleași fluctuații se vor înregistra și în cazul temperaturilor minime care vor crește treptat de la o valoare medie de -2 și 0 grade (în noaptea de 10 noiembrie) la 6 – 8 grade (în nopțile de 13 și 14 noiembrie), apoi vor scădea spre valori în jurul a zero grade. Ulterior, în perioada 18-22 noiembrie, media valorilor nocturne va oscila între 2 și 4 grade.
Local și temporar vor fi ploi slabe cantitativ în intervalele 11-15 și 19-22 noiembrie, dar izolat și trecător și în restul perioadei.

Până în data de 11 noiembrie vremea va fi normală termic în Maramureș cu medii ale temperaturilor maxime în jurul a 10 grade, apoi se va încălzi astfel că în ziua de 13 noiembrie media acestora va ajunge la 16 – 17 grade (valori cu mult mai ridicate decât în mod normal). Ulterior, vremea se va răci semnificativ astfel că media valorilor diurne va coborî spre 8 – 9 grade în perioada 14-16 noiembrie. Din 16 noiembrie este posibilă o nouă creștere a valorilor diurne spre medii de 12 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Temperaturile minime vor crește treptat de la o valoare medie de -1 grad (în noaptea de 10 noiembrie) până spre medii de 8 grade (în nopțile de 13 și 14 noiembrie), apoi vor scădea spre zero grade. Ulterior, în perioada 17-22 noiembrie, media valorilor nocturne va fi în creștere și va oscila între 3 și 5 grade.

Temporar vor fi ploi în cea mai mare parte a intervalului, iar în jurul datei de 14 noiembrie, pe alocuri acestea pot fi moderate cantitativ (peste 10 – 15 litri/mp).

În Moldova, media temperaturilor maxime va crește treptat de la valori de 7 grade (sub cele obișnuite) în 9 noiembrie, până spre 18 grade în ziua de 13 noiembrie (valori cu mult mai ridicate decât în mod normal). Ulterior, vremea se va răci semnificativ astfel că media valorilor diurne va coborî spre 6 – 7 grade în perioada 14-16 noiembrie, apoi este posibilă o nouă creștere spre medii de 11 – 12 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Aceleași fluctuații se vor înregistra și în cazul temperaturilor minime care vor crește treptat de la o valoare medie de -2 grade (în noaptea de 10 noiembrie) la 7 – 8 grade (în nopțile de 13 și 14 noiembrie), apoi vor scădea spre valori în jurul a zero grade. Ulterior, în perioada 18-22 noiembrie, media valorilor nocturne va oscila între 3 și 5 grade.

Pe alocuri ploi slabe trecătoare vor fi în intervalele 11-15 și 19-22 noiembrie, în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă.

De asemenea, în Dobrogea, media temperaturilor maxime va crește treptat de la 12 grade (valori obișnuite) în 9 noiembrie, până spre 21 de grade (valori cu mult mai ridicate decât în mod normal) în ziua de 13 noiembrie. Apoi vremea se va răci semnificativ astfel că media acestora va coborî spre 9 – 10 grade în 15 și 16 noiembrie. Ulterior, din 17 noiembrie este posibilă o nouă creștere a valorilor diurne spre medii de 14 – 15 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Temperaturile minime vor crește treptat de la o valoare medie de 5 grade (în noaptea de 10 noiembrie) până spre medii de 10 – 12 grade (în nopțile de 12 și 13 noiembrie), apoi vor scădea spre 3 – 5 grade. Ulterior, în perioada 17-22 noiembrie, media valorilor nocturne va fi în creștere spre 7 – 8 grade.

Pe arii restrânse ploi slabe vor fi în zilele de 11 și 12 noiembrie, în jurul datei de 15 noiembrie și după 18 noiembrie, în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă.

În Muntenia, în primele două zile valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite și se vor situa în medie la 9 -12 grade, apoi vor crește treptat astfel încât în 13 noiembrie vor ajunge la medii în jurul a 20 de grade, valori cu mult mai ridicate decât în mod normal. Ulterior vremea se va răci semnificativ, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 8 – 9 grade în zilele de 15 și 16 noiembrie. Apoi este posibilă o nouă creștere a acestora, spre 14 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Aceleași fluctuații se vor înregistra și în cazul temperaturilor minime care vor crește treptat de la o valoare medie de două grade (în noaptea de 10 noiembrie) până spre medii de 6 – 8 grade (în nopțile de 13 și 14 noiembrie), apoi vor scădea spre 2 -3 grade. Ulterior, în perioada 18-22 noiembrie, media valorilor nocturne va fi în creștere și va oscila între 4 și 6 grade.

Pe alocuri ploi slabe trecătoare vor fi în jurul datei de 15 noiembrie și după 19 noiembrie, în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Și în Oltenia, în primele două zile valorile termice diurne se vor situa în medie între 7 și 10 grade (valori sub cele obișnuite), apoi vor crește treptat astfel încât în data de 13 noiembrie vor ajunge la medii în jurul a 18 grade (valori cu mult mai ridicate decât în mod normal). În zilele de 15 și 16 noiembrie vremea se va răci semnificativ media temperaturilor maxime va fi de 8 grade, apoi este posibilă o nouă creștere a acestora, spre 13 -14 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Aceleași fluctuații se vor înregistra și în cazul temperaturilor minime care vor crește treptat de la o valoare medie de 2 grade (în noaptea de 10 noiembrie) până spre medii de 6 – 8 grade (în nopțile de 13 și 14 noiembrie), apoi vor scădea spre 2 grade. Ulterior, în perioada 16-22 noiembrie, media valorilor nocturne va crește ușor spre 4 – 5 grade.

Temporar vor fi ploi slabe în cea mai mare parte a intervalului, pe arii mai extinse în 14 și 15 noiembrie, precum și în perioada 19-22 noiembrie.

La munte, în primele două zile vremea va fi rece cu o medie a temperaturilor maxime de 2 – 4 grade, apoi se va încălzi astfel că în zilele de 12 și 13 noiembrie media acestora va ajunge la 10 – 11 grade (valori peste cele normale). Ulterior vremea se va răci semnificativ, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 1 -3 grade în zilele de 15 și 16 noiembrie. Apoi este posibilă o nouă creștere a acestora, spre 5 – 6 grade și din nou o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului. Temperaturile minime vor crește treptat de la o valoare medie de -3, respectiv -2 grade în noaptea de 10 noiembrie, până spre medii de 5 – 6 grade (în nopțile de 13 și 14 noiembrie), apoi vor scădea spre -4 grade. Ulterior, în perioada 18-22 noiembrie, media valorilor nocturne va fi în creștere spre 0 – 2 grade.

Temporar vor fi ploi în general slabe cantitativ în cea mai mare parte a intervalului, iar la altitudini în general de peste 1.500 metri în perioada 9-10 și 14-15 noiembrie vor fi lapovițe și ninsori.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sorina Matei și Răzvan Dincă – susținuți de partidele ce i-au propus să rămână șefi la SRTV și SRR (surse)

Sorina Matei și Răzvan Dincă – susținuți de partidele ce i-au propus să rămână șefi la SRTV și SRR (surse)

Arad: 17 milioane de lei au fost alocați pentru noi lucrări la pavilionul central al fostului spital municipal

Arad: 17 milioane de lei au fost alocați pentru noi lucrări la pavilionul central al fostului spital municipal