Compensațiile pentru transportul feroviar de călători și sprijinul pentru transportul public local vor fi acordate în funcție de numărul real de călători și de calitatea serviciului, cu standarde minime și penalități în contracte, iar facilitățile de călătorie pentru elevi, studenți și pensionari se mențin și vor trece pe un sistem electronic unic, prevede Programul de guvernare 2026 – 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu.
Noul Guvern își propune totodată reabilitarea căii ferate și trenuri mai rapide.
‘Printr-un program multianual de ridicare a restricțiilor de viteză, extindem tronsoanele reabilitate de la 137 km la cel puțin 500 km cu viteze de minimum 100 km/h, inclusiv prin finalizarea celor 305 km de lucrări rapide (Quick Wins). Prin Contractul de activitate CFR SA 2026 – 2030, implementăm sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS) nivel 2 și electrificăm magistralele TEN-T. Finalizăm studiul de oportunitate pentru linia de mare viteză București – Cluj Napoca – Budapesta, corelat cu proiectele Poloniei și Cehiei, iar Guvernul adoptă o decizie politică privind proiectul’, se arată în document.
În ceea ce privește materialul rulant, vor fi derulate ‘eficient’ contractele pentru rame electrice și locomotive și se vor extinde proiectele finanțate din Fondul pentru Modernizare (unde Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are proiecte contractate de circa 2,4 miliarde de euro) și din CEF Transport.
Operatorul național de marfă Carpatica Feroviar va fi consolidat pe baze comerciale, conform regulilor europene de concurență.
‘Structurăm investițiile astfel încât să implice producătorii autohtoni de materiale de construcții, componente și material rulant, formăm specialiști tehnici împreună cu universitățile tehnice și liceele de profil și orientăm Fondul Social pentru Climă (2026 – 2032) spre transport public curat în comunitățile vulnerabile’, dă asigurări Guvernul Niculescu.
În plus, Gara de Nord va fi transformată într-un nod intermodal modern, după un calendar comun stat-municipalitate și cu investiții private, și va fi asigurată execuția ritmică a Magistralei M6 de metrou spre Aeroportul Henri Coandă, în paralel cu dezvoltarea terminalelor de transfer de marfă în marile noduri logistice, corelate cu planurile de mobilitate urbană durabilă.
‘Împreună cu Municipiul București și Județul Ilfov, creăm o autoritate metropolitană care contractează metroul și transportul de suprafață, cu bilet comun. Legăm compensațiile pentru transportul feroviar de călători și sprijinul pentru transportul public local de numărul real de călători și de calitatea serviciului, cu standarde minime și penalități în contracte. Contractele de servicii publice feroviare se atribuie competitiv, pe loturi, din 2028, conform calendarului legal, iar licențele pentru transportul interjudețean cu autocarul se acordă pe criterii obiective și publice. Facilitățile de călătorie pentru elevi, studenți și pensionari se mențin și trec pe un sistem electronic unic’, se menționează în program.
Citeşte şi:
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus lista cu miniştri la Parlament
Luca Niculescu, despre echipa de miniștri pe care o propune: Este o formulă mai puțin obișnuită în România
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Program de guvernare/ Sănătate: Se regândește modul de efectuare a gărzilor și se introduc criterii de performanță pentru șefii de secție
Program de guvernare/ Educație – reforma curriculară va viza competențele-cheie, gândirea critică și meseriile viitorului
Program de guvernare/Pensiile vor fi indexate din 2027; noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată anul viitor
Program de guvernare/ Cultură: Strategia sectorială în domeniul culturii și finanțare predictibilă, multianuală și simplă – printre priorități
Program de guvernare/Interne: Reglementarea atribuțiilor poliției locale, reducerea violenței stradale și procesarea automată a abaterilor rutiere
Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni
Program de guvernare/Inspecția Muncii va fi reformată în 12 luni; controalele pentru combaterea muncii la negru vor fi coordonate cu ANAF
Program de guvernare/ Justiție: Colaborare ‘loială’ cu CSM, Înalta Curte și Parchete
Program de guvernare/Guvernul vrea să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027
Program de guvernare/ Sport: Finanțare predictibilă pentru federații și cluburi; implementarea Portalului Sportului Românesc
Program de guvernare/MDLPA: Audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, START reforma administrativă, Program de Dezvoltare Metropolitană
Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE
Program de guvernare/Infrastructură de irigaţii pe 2,8 milioane ha şi un mecanism permanent pentru gestionarea riscului de secetă din 2027
Program de guvernare/5.800 MW de capacități noi de producție a energiei până în 2027;circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026
Program de guvernare/Durata medie de racordare la rețeaua de energie va fi redusă cu 30%
Program de guvernare/Trecere de la bugete anuale fragmentate la un program multianual de promovare a turismului
Program de guvernare/Executivul vrea să dea în exploatare aproape 185 kilometri de autostradă și drum expres până la sfârșit de an
Program de guvernare/ Apărare: Creșterea graduală a cheltuielilor la 5% din PIB și actualizarea Programului Armata României 2040


