in ,

Program de guvernare/Indemnizația de creștere a copilului ar putea fi păstrată după revenirea la muncă; scutire de CASS pentru mame

Program de guvernare/Indemnizația de creștere a copilului ar putea fi păstrată după revenirea la muncă; scutire de CASS pentru mame

Părinții care revin voluntar la muncă ar putea păstra indemnizația de creștere a copilului încă trei sau șase luni, în funcție de vârsta copilului la momentul revenirii, iar mamele cu copii sub doi ani ar putea fi scutite de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.

‘Propunem modificarea OUG nr. 111/2010 pentru ca părintele care revine voluntar la muncă să păstreze indemnizația de creștere a copilului încă 6 luni, dacă revine când copilul are între 6 și 12 luni, sau încă 3 luni, dacă revine după vârsta de 12 luni, fără stimulent de inserție în această perioadă și cu regimul mai favorabil pentru copilul cu dizabilități, precum și pentru ca bunicii angajați să poată prelua concediul, cu acordul părinților. Menținem subvenția de 2.250 lei pe lună pentru angajatorii care încadrează părinți cu trei sau mai mulți copii, cu obligația păstrării raportului de muncă cel puțin 12 luni după subvenție’, se arată în document.

De asemenea, programul prevede scutirea de CASS a mamelor cu copii sub doi ani și a veteranilor de război, în anumite condiții.

‘În limita traiectoriei de deficit asumate și cu măsuri compensatorii echivalente, scutim de contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) mamele cu copii sub 2 ani și a veteranilor de război’, se precizează în program.

Totodată, documentul prevede elaborarea, până în septembrie 2027, a unei strategii pentru familie, natalitate și demografie.

‘Până în septembrie 2027 elaborăm strategia pentru familie, natalitate și demografie, cu plan bugetat și indicatori anuali, cu responsabil și cost pentru fiecare intervenție. Corelăm accesul la muncă, locuire, creșe și grădinițe, promovăm cu angajatorii munca flexibilă și reintegrarea după concediul de creștere a copilului și întărim protecția împotriva discriminării legate de maternitate’, potrivit sursei citate.

În ceea ce privește programul de fertilizare in vitro, este propusă o capacitate de 10.000 de beneficiari anual, cu un plafon de 15.000 de lei pentru fiecare beneficiar.

‘Continuăm programul de fertilizare in vitro, cu o capacitate propusă de 10.000 de beneficiari pe an, un plafon de 15.000 lei pe beneficiar și un necesar estimat de circa 150 milioane lei anual, din bugetele naționale aprobate’, se menționează în document.

Pe de altă parte, programul include măsuri pentru modificarea legislației privind evaluarea dizabilității.

‘Până în iunie 2027 promovăm modificarea Legii nr. 448/2006 pentru o evaluare a dizabilității centrată pe nevoile persoanei, digitalizată și cu contestații soluționate eficient, iar până în august 2028 testăm un cadru unitar de evaluare a handicapului și invalidității, ca bază pentru unificarea celor două sisteme’, se arată în program.

De asemenea, documentul prevede acordarea unor vouchere de până la 8.000 de euro pentru tehnologii asistive destinate copiilor și adulților cu dizabilități.

‘Continuăm dezinstituționalizarea adulților cu dizabilități după încheierea PNRR, conform Legii nr. 7/2023, prin servicii comunitare, asistență personală și locuire asistată, cu respectarea alegerilor persoanei și menținerea beneficiilor pentru locuire și tranziție. În 24 de luni formăm 1.500 de asistenți personali profesioniști, pentru posturi finanțate multianual. Prin programul TECH ASSIST acordăm vouchere de până la 8.000 euro pentru tehnologii asistive pentru minimum 4.307 copii și adulți. Până în septembrie 2028 elaborăm legea reprezentantului personal, care sprijină luarea deciziilor potrivit voinței persoanei, ca alternativă la consilierea judiciară și tutela specială’, conform documentului.

Totodată, programul prevede dezvoltarea serviciilor comunitare integrate pentru persoanele vulnerabile, în special în mediul rural.

‘Dezvoltăm echipe comunitare integrate, de asistență socială, sănătate și educație: ținta intermediară propusă este de 1.500 de echipe și 300.000 de beneficiari în 15 luni, iar obiectivul, 2.000 de comunități rurale și circa 450.000 de persoane vulnerabile până în 2029, cu circa 4,1 mld. lei din Programul Incluziune și Demnitate Socială. Sprijinim întreprinderile sociale din mediul rural și din comunitățile izolate, inclusiv inițiativele conduse de femei și cele care valorifică meșteșugurile tradiționale, pentru locuri de muncă și mai puțină dependență de ajutoare sociale’, se arată în document.

De asemenea, este prevăzută evaluarea sistemului de acordare a venitului minim de incluziune și simplificarea accesului la acest beneficiu.

‘În 6 luni evaluăm aplicarea venitului minim de incluziune, inclusiv cauzele neaccesării și efectul asupra intrării în muncă, și propunem ajustarea pragurilor, accesul simplificat în mediul rural și plata pe card unde este posibil. Corelăm venitul minim și indemnizația de șomaj cu participarea la formare și inserție: beneficiarii apți de muncă au obligația de a răspunde ofertelor ANOFM, iar asistența rămâne garantată persoanelor fără capacitate de muncă. Actualizăm planul pentru Garanția europeană pentru copii, cu ținte anuale de acces al copiilor în risc de sărăcie la educație timpurie, o masă sănătoasă la școală, servicii medicale și locuire adecvată’, potrivit sursei citate.

În ceea ce privește locuințele sociale, documentul propune un mecanism de finanțare din fonduri europene și un program-pilot în cel puțin trei municipii.

‘În 12 luni propunem un mecanism de finanțare a construirii și modernizării locuințelor sociale din fonduri europene, corelat cu accesul la servicii și combaterea segregării, și elaborăm cadrul legal pentru cooperative de locuire și parteneriate public-private, cu un program-pilot în minimum 3 municipii pentru tineri, familii cu copii și lucrători cu venituri medii. În 14 luni operaționalizăm Registrul Național Unic al Solicitărilor de locuințe, cu criterii de punctaj clare și alocare transparentă’, se precizează în program.

Citeşte şi:

Program de guvernare/ Sănătate: Se regândește modul de efectuare a gărzilor și se introduc criterii de performanță pentru șefii de secție

Program de guvernare/ Educație – reforma curriculară va viza competențele-cheie, gândirea critică și meseriile viitorului

Program de guvernare/Pensiile vor fi indexate din 2027; noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată anul viitor

Program de guvernare/ Cultură: Strategia sectorială în domeniul culturii și finanțare predictibilă, multianuală și simplă – printre priorități

Program de guvernare/Interne: Reglementarea atribuțiilor poliției locale, reducerea violenței stradale și procesarea automată a abaterilor rutiere

Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni

Program de guvernare/Inspecția Muncii va fi reformată în 12 luni; controalele pentru combaterea muncii la negru vor fi coordonate cu ANAF

Program de guvernare/ Justiție: Colaborare ‘loială’ cu CSM, Înalta Curte și Parchete

Program de guvernare/Guvernul vrea să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027

Program de guvernare/ Sport: Finanțare predictibilă pentru federații și cluburi; implementarea Portalului Sportului Românesc

Program de guvernare/MDLPA: Audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, START reforma administrativă, Program de Dezvoltare Metropolitană

Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE

Program de guvernare/5.800 MW de capacități noi de producție a energiei până în 2027;circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Program de guvernare/Infrastructură de irigații pe 2,8 milioane ha și un mecanism permanent pentru gestionarea riscului de secetă din 2027

Program de guvernare/Infrastructură de irigații pe 2,8 milioane ha și un mecanism permanent pentru gestionarea riscului de secetă din 2027

Program de guvernare/5.800 MW de capacități noi de producție a energiei până în 2027;circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026

Program de guvernare/5.800 MW de capacități noi de producție a energiei până în 2027;circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026