Program de prevenire a separării copiilor de părinţi, lansat de SOS Satele Copiilor

„Vom avea 150 de copii şi tineri. (…). Pentru fiecare copil, vom identifica nevoia. În primul rând, pe partea de educaţie. Dacă trebuie să înscriem copilul la şcoală, la grădiniţă – în funcţie de nivelul lor, asta vom face. Dacă sunt probleme medicale, vom acompania familia astfel încât să-şi rezolve problemele medicale. Dacă copilul nu merge la şcoală pentru că nu are pacheţelul, nu are rechizite, nu are cu ce să îmbrace, noi vom fi acolo pentru aceşti copii. Dacă un copil se pregăteşte pentru (…) Evaluarea Naţională sau pentru Bacalaureat, îl putem susţine cu meditaţii pentru asta”, a declarat directorul general SOS Satele Copiilor România, Diana Podaru.

Lansarea noului program de prevenire a separării copiilor de părinţi, SOS Serviciul de Asistenţă Comunitară Alba, a avut loc în cadrul unui eveniment, care a avut loc la Sebeş, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai unor instituţii de Protecţia copilului şi asistenţă socială, precum şi ai unor companii private din Sebeş.

„În judeţul Alba am putut observa o evoluţie a sistemului de protecţie a copilului şi o implicare a autorităţilor locale şi judeţene în susţinerea procesului de dezinstituţionalizare şi de prevenire a separării copiilor de părinţi. Este nevoie de mai mult efort pentru identificarea şi susţinerea celor vulnerabili şi aici ne-am propus noi să intervenim. Ne bucurăm să sprijinim şi mulţumim partenerilor care fac posibil acest demers (…) şi autorităţilor locale şi judeţene, cu care vom lucra îndeaproape”, a declarat Diana Podaru.

La nivel naţional, SOS Satele Copiilor derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunităţile de tineri, Centrul de Tranzit), de întărire a familiei (Serviciile de Asistenţă Comunitară, Centrul de zi), educaţionale (Grădiniţe SOS, SOS Planet After School, Tabăra SOS etc.), precum şi o serie de proiecte pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc atât din sistemul de protecţie, cât şi din mediul rural sau familii vulnerabile.

Din 2022, SOS Satele Copiilor a implementat şi programe dedicate familiilor din Ucraina.

În prezent, cresc în casele familiale SOS Satele Copiilor 150 de copii şi tineri, iar peste 1.000 sunt susţinuţi să nu treacă prin trauma separării şi să rămână alături de părinţii lor, în Bucureşti şi judeţele Sibiu, Bacău, Braşov şi Teleorman, a menţionat Diana Podaru.

SOS Satele Copiilor este o organizaţie neguvernamentală cu misiunea de a oferi o familie copiilor care au rămas fără sprijinul parental şi de a-i susţine şi proteja pe cei care riscă să-l piardă, potrivit site-ului oficial.

Cine sunt românii care pot lua până la 200.000 de euro de la stat. Au doar 3 condiții de îndeplinit

Radu Drăgușin, mesaj emoționant după ce a aflat că trebuie să se opereze: ‘În spatele fiecărui obstacol se află o șansă de a învăța și crește’