in ,

Proiectile au fost lansate din Liban către Israel (armata israeliană)

Proiectile au fost lansate din Liban către Israel (armata israeliană)

Proiectile au fost lansate duminică din Liban către Israel, unde au fost interceptate, a anunţat armata israeliană, în ciuda încetării focului anunţate la începutul acestei săptămâni.

După ce sirenele de alertă au sunat în două localităţi din nordul Israelului, „două proiectile care au trecut graniţa din Liban către teritoriul israelian au fost interceptate”, se arată într-un comunicat.

La solicitarea AFP, armata israeliană a precizat că nu este vorba despre primele focuri trase asupra teritoriului israelian de miercuri, când a fost anunţată încetarea focului.

Anunţul a fost făcut la finalul celei de-a patra runde de negocieri dintre Liban şi Israel, desfăşurată la Washington, întrucât armistiţiul în vigoare începând cu 17 aprilie nu a fost respectat niciodată.

Acordul, respins de Hezbollah, prevede un armistiţiu condiţionat de o „încetare completă” a atacurilor grupării şiite susţinute de Iran, permiţând totodată continuarea, în această etapă, a atacurilor şi operaţiunilor armatei israeliene în sudul Libanului.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Superliga: Pedro Pinho este noul mijlocaş defensiv al echipei Universitatea Cluj

Superliga: Pedro Pinho este noul mijlocaş defensiv al echipei Universitatea Cluj

Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ în jumătate de țară, pe parcursul zilei de duminică

Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ în jumătate de țară, pe parcursul zilei de duminică