Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov au transmis, miercuri, că 90% dintre câinii din curţi stau în lanţ, chiar şi ”la o aruncătură de băţ” de o capitală europeană. Aceştia apreciază că ţinerea în lanţ a oricărei fiinţe reprezintă abuz şi salută adoptarea de către Senat a proiectului de lege care stipulează clar acest lucru. Legea stabileşte clar în ce condiţii şi pe ce perioadă pot fi legaţi câinii, dar şi ce înseamnă rele tratamente.
“Nu exagerăm dacă spunem că-n Ilfov, la o aruncătură de băţ de o capitală europeană, 90% dintre câinii din curţi stau în lanţ. Chiar nu exagerăm. Stăm numai pe teren. Şi ştim bine realitatea. De-a lungul activităţii noastre, am salvat o grămadă de câini din lanţ. Am mai spus-o. O spunem iar: Lanţul = ABUZ”, au scris, miercuri, pe Facebook, reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov.
Potrivit acestora, “abuzul nu are scuză”.
Reprezentanţii instituţiei salută adoptarea de către Senat a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor
“S-a votat o lege importantă: interzisă ţinerea câinilor în lanţ. Mai e un hop. Votul în Camera Deputaţilor. Dar salutăm cu speranţă această schimbare. Şi la nivel european s-au aprobat noi reguli, printre care interzicerea lanţului la câini. Tot ce ne dorim e ca aceste legi să devină realitate cât mai repede. Să existe sancţiuni clare. Iar noi cu siguranţă le vom aplica. Nicio fiinţă nu ar trebui să stea în lanţ”, au mai transmis reprezentanţii instituţiei.
Proiectul de lege a trecut, marţi, de Senat, cu 92 de voturi “pentru”.
În Expunerea de motive, iniţiatorii notează: “Deşi Legea nr. 205/2004 stabileşte principii generale de protecţie a animalelor, aceasta nu defineşte explicit condiţiile minime de întreţinere şi protecţie a câinilor, în special în situaţiile în care aceştia sunt ţinuţi legaţi. Această lacună normativă conduce la: dificultăţi de aplicare a legii de către autorităţi; interpretări neunitare; perpetuarea unor practici care afectează grav sănătatea şi comportamentul animalelor”.
Legea defineşte explicit ce înseamnă nerespectarea condiţiilor minime de întreţinere şi protecţie a câinilor, permite legarea doar temporar şi în condiţii clare, introduce măsuri de remediere înainte de aplicarea sancţiunilor şi acordă o perioadă de tranziţie de 12 luni.
Potrivit legii, constituie rele tratamente şi abuz faţă de animale nerespectarea condiţiilor minime de întreţinere şi protecţie a câinilor, constând în:
a) ţinerea câinilor legaţi permanent sau pentru perioade care depăşesc 2 ore într-un interval de 24 de ore;
b) utilizarea unor sisteme de prindere care limitează sever mişcarea sau pot provoca răni;
c) lipsa accesului permanent la apă potabilă;
d) lipsa unui adăpost care să asigure protecţia faţă de intemperii şi temperaturi extreme.
Condiţii minime de întreţinere în cazul legării temporare a câinilor sunt:
a) Legarea câinilor este permisă doar temporar, în situaţii justificate.
b) Sistemul de prindere utilizat trebuie să permită mişcarea liberă a animalului, să fie realizat cu zgardă sau ham adecvat, să aibă o lungime minimă de 3 metri.
c) Este interzisă legarea câinilor pe timp de noapte, în condiţii de temperaturi extreme (caniculă/ger), în cazul puilor cu vârsta mai mică de 6 luni.
De asemenea, prin rău tratament se înţelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum şi neasigurarea de condiţii.



