Un protest al sindicaliştilor din Finanţe este programat, miercuri după-amiază, în faţa sediului Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din Bucureşti, fiind prima acţiune dintr-o serie de pichetări de 60 de zile. Angajaţii solicită instituirea unei grile salariale distincte pentru finanţişti în noua lege a salarizării.
Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC organizează, miercuri, între orele 16.30 şi 17.30, prima acţiune de protest din seria pichetărilor planificate pentru următoarele 60 de zile, la sediul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din Bucureşti.
“Acţiunea se va desfăşura în afara programului de lucru, din respect faţă de contribuabili şi faţă de importanţa activităţii desfăşurate de angajaţii sistemului financiar-fiscal. Exprimarea nemulţumirilor noastre nu va afecta în niciun fel activitatea cetăţenilor sau a mediului economic”, au arătat sindicaliştii.
Potrivit sursei citate, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili reprezintă una dintre cele mai importante structuri ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, administrând un segment restrâns numeric de contribuabili, dar esenţial prin ponderea în veniturile bugetare ale României: companiile şi grupurile multinaţionale care generează o parte semnificativă din resursele financiare ale statului.
“Specialiştii DGAMC desfăşoară activităţi de complexitate maximă: controale fiscale în materia preţurilor de transfer, verificarea tranzacţiilor intra-grup, analiza de risc fiscal şi administrarea unor contribuabili cu structuri juridice şi financiare sofisticate. Rezultatele muncii lor se măsoară în miliarde de lei aduse la bugetul consolidat al statului. Tocmai de aceea alegem să deschidem seria de proteste la această instituţie: pentru a transmite un mesaj clar privind valoarea muncii finanţiştilor şi necesitatea recunoaşterii acesteia în noua lege a salarizării”, au arătat sindicaliştii.
Ei solicită, în principal, instituirea unei grile salariale distincte în noua lege a salarizării, având în vedere caracterul specific – nu general – al activităţii finanţiştilor, poziţionarea corectă a categoriei profesionale în raport cu standardele şi responsabilităţile asumate, legiferarea statutului profesional al finanţiştilor, recunoaşterea specificului activităţii prin compensarea salarială a interdicţiilor, riscurilor profesionale şi complexităţii muncii, stimularea performanţei profesionale şi a aportului instituţional, finanţarea adecvată a activităţii profesionale şi asigurarea unor condiţii de muncă decente.
“Îngrijorarea SindFISC este generată atât de întârzierea apariţiei formei oficiale a proiectului noii legi a salarizării, cât şi de informaţiile apărute în spaţiul public, care conturează o variantă profund dezavantajoasă pentru finanţişti, în contradicţie cu angajamentele asumate în ultimii ani de factorii decidenţi”, au susţinut sindicaliştii.
În următoarele 60 de zile, SindFISC va organiza acţiuni de protest la nivel central şi teritorial, vizând instituţiile din sistemul Ministerului Finanţelor: DGAMC, Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice, structurile Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi Autoritatea Vamală Română.
În funcţie de evoluţia negocierilor, ei nu au exclus declanşarea conflictului colectiv de muncă.



