in ,

Protest spontan al siderurgiştilor la principala cale de acces în Liberty Galaţi. Reclamă salariile restante şi starea de incertitudine legată de soarta combinatului

Protest spontan al siderurgiştilor la principala cale de acces în Liberty Galaţi. Reclamă salariile restante şi starea de incertitudine legată de soarta combinatului

Aproximativ 200 de siderurgişti participă marţi la un protest spontan, la principala cale de acces în incinta Liberty Galaţi. Neachitarea drepturilor salariale, instabilitatea locurilor de muncă şi lipsa unei comunicări oficiale privind soarta combinatului sunt motivele care au generat această nouă acţiune.

Cei aproximativ 200 de siderurgişti s-au strâns marţi, începând cu ora 13.00, în faţa principalei căi de acces în incinta combinatului Liberty Galaţi şi spun că vor rămâne cel puţin până la ora 17.00.

La un an şi cinci luni de la declararea concordatului preventiv şi zece luni de la intrarea majorităţii celor 2.600 de angajaţi în şomaj tehnic, soluţia la problemele fostului gigant metalurgic este departe de a fi găsită.

Una dintre principalele nemulţumiri exprimate de muncitori vizează componenta salarială: drepturile aferente lunilor mai şi iunie nu sunt achitate şi nici nu li s-a comunicat dacă vor mai fi acoperite sau nu de la Fondul de Garantare Salarială.

Conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă adoptat de Guvern în februarie 2026, salariaţii ai căror angajatori intră în procedura concordatului preventiv pot beneficia de până la şase salarii medii brute pe economie.

În cazul combinatului siderurgic, această măsură ar urma să expire în iulie. Siderurgiştii spun că nimeni nu le-a comunicat care este exact situaţia. Au primit doar 500 de lei, fiecare, în cursul zilei de ieri (luni, n.r.).

La salariile restante se adaugă, pentru cei care au muncit şi nu au fost în şomaj tehnic, bonurile de masă, neonorate de la jumătatea lunii august 2025.

Reacţiile protestatarilor

„Locurile de muncă pe care nu le mai avem, că nu mai producem nimic, lipsa banilor, nu s-au achitat toate drepturile salariale (bonurile de masă, n.r.) din 2025, da la 1 mai nu s-a mai dat nimic (niciun salariu, n.r.), doar 500 de lei, ieri, din salariul lunii mai”, enumeră succint motivele pentru care participă la acţiune Andrei Gheorghiţă, unul dintre protestatari. În vârstă de 34 de ani, are nouă ani de când lucrează pe platforma industrială ca mecanic de locomotivă.

„Nu mai avem stabilitate, siguranţa zilei de mâine, nimic, suntem ai nimănui. Nici instituţiile statului nu intervin. Ce aşteptăm, să devenim cazuri sociale? Vrem să muncim”, spune Gheorghiţă.

Protestul se desfăşoară şi în dreptul sediului Sindicatului Siderurgistul, singurul reprezentativ. De la declanşarea concordatului preventiv, angajaţii au reclamat lipsa de implicare a celor care în astfel de momente ar trebui să îi reprezinte.

„Sindicatul lipseşte, ca de fiecare dată, am înţeles că liderii sunt la Bucureşti astăzi”, adaugă Gheorghiţă.

„Protestul este mai mult pentru a le semnaliza autorităţilor că în prezent combinatul este pe o cale greşită, din punctul nostru de vedere, ca muncitori”, adaugă Mihai Groza. În vârstă de 51 de ani, are 32 de ani petrecuţi pe platformă, ca laminorist. Este şi preşedintele unuia dintre organizaţiile sindicatele mici: Sindicatului Muncitorilor din Liberty Galaţi.

„Salariile sunt deja neplătite de două luni, ni s-au dat 500 de lei dar mie banca nu-mi acceptă 50 de lei azi, alţi 50, peste câteva luni. Sunt oameni care fac naveta, din judeţ, şi plătesc lunar 800 de lei pentru a veni la muncă, fără a şti dacă primesc salarii”, susţine Groza.

„Situaţia este penibilă, am fost lăsaţi baltă de Gupta (Sanjeev Gupta, principalul acţionar, n.r.), dar autorităţile, adică Guvernul, ar fi trebuit să se implice de mai mult timp. Nu avem cu cine vorbi, practic ne strigăm suferinţa în van. Spun că sunt investitori, dar am vrea şi noi o dovadă. Lumea s-a săturat”, concluzionează Groza.

Scrisoare deschisă către autorităţi

În urmă cu o săptămână, pe 7 iulie, aproximativ 60 de siderurgişti protestau pe platoul din faţa Prefecturii Galaţi.

La finalul unei întrevederi de aproximativ o oră cu prefectul George Toderaşc, lăsau o scrisoare deschisă în care cereau protejarea locurilor de muncă, plata drepturilor salariale restante şi adoptarea unor măsuri pentru relansarea activităţii.

„De mai multe luni, salariaţii nu şi-au primit drepturile salariale cuvenite. În tot acest timp, mii de familii au fost împinse într-o situaţie socială dramatică, mulţi dintre angajaţi ajungând la limita subzistenţei. Lipsa veniturilor afectează grav posibilitatea de a achita utilităţile, creditele, tratamentele medicale şi chiar nevoile de bază ale familiilor”, se arată în scrisoarea deschisă, document consultat de News.ro.

„În acelaşi timp, informaţiile transmise de conducerea companiei şi de administratorii concordatari sunt insuficiente, limitate şi, din perspectiva salariaţilor, lipsite de realism în raport cu situaţia concretă în care se află societatea. Această lipsă de transparenţă amplifică starea de nesiguranţă, îngrijorarea şi neîncrederea privind viitorul locurilor de muncă şi posibilitatea reluării activităţii”, se mai arată în document.

„Considerăm că protejarea locurilor de muncă, plata drepturilor salariale restante şi găsirea unor măsuri reale pentru relansarea activităţii reprezintă nu doar o obligaţie morală ci şi o responsabilitate instituţională faţă de această companie de interes strategic şi faţă de oamenii care, an la rând, au contribuit prin munca lor la dezvoltarea acesteia şi a economiei locale şi naţionale”, au mai transmis siderurgiştii.

Necunoscutele legate de producţia combinatului

O problemă reclamată este legată de reluarea producţiei: nici la licitaţia din 19 iunie nu s-a prezentat vreun investitor, deşi preţul de pornire la cea de-a doua licitaţie a fost scăzut de la 709 la 463 milioane de euro.

Din cele cinci companii interesate, care au cumpărat caietele de sarcini, niciuna nu a depus scrisoarea de garanţie care să-i permită să facă o ofertă.

Reprezentanţi din administraţia combinatului au declarat pentru News.ro că investitorii înscrişi au fost:

  • UMB Steel SRL, din grupul UMB, deţinut de familia Umbrărescu. Grupul UMB este activ în proiectare şi construcţii de drumuri şi poduri, producerea de metale feroase şi de produse din beton pentru construcţii sau producerea energiei electrice. Pe 8 aprilie 2026, Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea combinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara de către UMB Steel;
  • Metinvest B.V., un grup de companii siderurgice şi miniere cu operaţiuni în Ucraina, Italia, Bulgaria, Marea Britanie şi SUA. Grupul este controlat de omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov;
  • Jindal Steel (International), cu operaţiuni internaţionale pe piaţa oţelului, energiei şi a minereurilor. În 2025, a preluat combinatul din Ostrava (Cehia);
  • Sidenor Steel Industry – cel mai mare producător grec de produse din oţel;
  • JSW Steel Limited – un producător multinaţional indian de oţel, cu sediul în Mumbai.

Care ar putea fi etapele următoare pentru combinatul siderurgic din Galaţi

„Vom merge către Comitetul interministerial şi creditorii, să discutăm care este pasul următor”, a precizat pentru News.ro Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, unul dintre administratorii concordatari ai Liberty Galaţi. Discuţia avea loc la momentul celei de-a doua licitaţii, la mijlocul lunii iunie.

Creditorii principali la care face referire Cîrlănaru sunt Exim Banca Românească şi ANAF, care au de recuperat împreună aproximativ 400 de milioane de euro.

„Pasul următor presupune una dintre două variante: fie organizarea unei noi licitaţii, la acest preţ, în aproximativ 30 de zile. Fiind acelaşi preţ, termenul ar putea fi chiar şi scurtat. Cealaltă variantă presupune schimbarea modalităţii de vânzare. Există, conform legii, şi modalitatea negocierii directe, se poate schimba şi planul pe de-a-ntregul, evident, dar asta doar dacă are un fundament. Este decizia creditorilor ce se întâmplă mai departe. Până atunci, compania rămâne tot în concordat, tot cu lipsă de activitate”, a explicat Cîrlănaru, care ar fi principalele direcţii pentru perioada următoare.

Nici în ceea ce priveşte activitatea de tolling (producţie în regim de închiriere a facilităţilor industriale, n.r.) nu s-a semnat încă un contract, deşi mai multe companii s-au arătat interesate, de la începutul anului şi până în prezent.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sora lui Lindsey Graham, pe care a adoptat-o când aceasta era copil, îi va lua locul de senator

Sora lui Lindsey Graham, pe care a adoptat-o când aceasta era copil, îi va lua locul de senator