Provocări neaşteptate pentru Juergen Klopp când RB Leipzig este prins în ape furtunoase

Chiar şi pentru un om care se confruntă cu sarcini multiple cum este Juergen Klopp, pare din ce în ce mai greu să jongleze cu mai multe responsabilităţi, potrivit Agerpres.

La patru luni de când a preluat acest rol la Red Bull, fostul tehnician al lui Liverpool, în vârstă de 57 de ani, se vede nevoit să acţioneze în situaţie de urgenţă pentru clubul emblematic al gigantului băuturilor energizante: RB Leipzig. Echipa de două ori câştigătoare a Cupei Germaniei are un sezon neobişnuit de dificil.

Portofoliul larg al lui Klopp îi lasă timp limitat pentru a gestiona personal gama de operaţiuni fotbalistice sub umbrela Red Bull. În timp ce el şi fostul internaţional german Mario Gomez au fost prezenţi weekendul trecut la promovarea lui FC Paris în Ligue 1, RB Leipzig se confrunta cu o criză tot mai puternică.

În martie, asociatul lui Klopp, Zsolt Loew, a fost numit în locul lui Marco Rose ca antrenor interimar al lui Leipzig. Cu toate acestea, echipa a ratat pentru prima oară după mai mulţi ani calificarea în Liga Campionilor

O schimbare majoră pare inevitabilă. Pe lângă căutarea unui nou antrenor, Leipzig trebuie să-şi remanieze lotul. Presiunea creşte asupra lui Klopp, care este acum urmărit cu atenţie de fani şi de presă.

Au circulat zvonuri că el ar putea prelua atribuţiile de antrenor, dar agentul său Marc Kosicke a respins rapid speculaţiile. „Este mulţumit de slujba lui”, a spus Kosicke.

Presa se întreabă dacă Juergen Klopp are doar un rol simbolic sau este un adevărat factor de decizie în imperiul fotbalistic Red Bull. CEO-ul lui Leipzig, fostul fundaş Marcel Schafer, a confirmat că urmează schimbări semnificative în cadrul staffului. Ziarul local Leipziger Volkszeitung a descris implicarea lui Klopp ca fiind crucială pentru viitorul clubului.

Deocamdată, aspiraţiile lui Leipzig de a se impune ca o forţă dominantă pe plan naţional şi internaţional au intrat în impas. Având doar şansa de a se califica în Conference League, ultimul său meci din actuala ediţie a Bundesligii, împotriva lui Stuttgart, pare un premiu de consolare. Şeful de proiecte corporative al lui Red Bull, Oliver Mintzlaff, a subliniat anterior necesitatea de a face următorul pas de dezvoltare, un obiectiv care acum se simte inaccesibil.

Suddeutsche Zeitung a descris criza drept „problema pe care Klopp trebuie s-o rezolve”, în timp ce Kicker a numit-o „un sezon ruinat”. Nici măcar posibilitatea de a găzdui finala Conference League din 2026 la Leipzig nu a stârnit prea mult entuziasm.

Plombat de de contractele scumpe, pe termen lung ale jucătorilor şi de costurile care se profilează pentru angajarea unui nou antrenor (potenţiali candidaţi ca Oliver Glasner de la Crystal Palace şi Cesc Fabregas de la Como rămân sub contract cu echipele lor), Leipzig se confruntă cu o situaţie complicată. Totuşi, problemele financiare par puţin probabile, clubul raportând venituri de aproximativ 450 de milioane de euro în ultimii ani.

Schafer a recunoscut că urmează „provocări economice şi sportive”. El a adăugat că „trebuie să schimbăm mai mult decât am crezut” şi a menţionat că acum clubul caută jucători care să aibă „atât calitate, cât şi mentalitate”.

Pentru Klopp, starea de spirit de sărbătoare după triumful său în Liga Campionilor din 2019 s-ar putea să se încheie pentru moment, scrie Xinhua.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Irina Fetecău, suspendată 10 luni pentru încălcarea regulilor antidoping

Percheziţii ale DNA la Primăria Sinaia după ce primarul ar fi încălcat condiţiile controlului judiciar