Social-democrații Victor Negrescu, Adrian Streinu-Cercel și Alexandru-Mihai Ghigiu au transmis, joi, o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care propun o serie de soluții pentru ca reforma salarizării să protejeze educația și sănătatea, fără a compromite obiectivele asumate de România.
‘Partidul Social Democrat propune soluții pentru protejarea educației și sănătății în reforma salarizării și solicită sprijinul Comisiei Europene pentru accesarea fondurilor din PNRR fără a sacrifica cele două domenii. Partidul Social Democrat continuă să vină cu soluții concrete pentru protejarea educației și sănătății și atragerea fondurilor alocate prin PNRR. Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu, președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel și președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu, au transmis o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care propun o serie de soluții pentru ca reforma salarizării să protejeze educația și sănătatea, fără a compromite obiectivele asumate de România’, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.
Potrivit sursei citate, acest demers are loc în contextul dezbaterilor privind noua lege a salarizării și urmărește identificarea unor soluții juridice și tehnice care să permită aplicarea reformei fără diminuarea veniturilor personalului din educație și sănătate și fără afectarea serviciilor publice esențiale.
‘În scrisoare sunt prezentate argumente și date privind situația celor două sisteme, precum și o serie de propuneri concrete adresate Comisiei Europene. Semnatarii solicită clarificări care să permită României: protejarea veniturilor personalului din educație și sănătate, recunoașterea specificului acestor profesii și a plăților pentru gărzi, ture, muncă de noapte, condiții dificile și activitatea desfășurată în zone cu deficit de personal, realizarea unor simulări complete privind impactul reformei asupra tuturor categoriilor profesionale înainte de adoptarea legii, desfășurarea unui dialog real cu sindicatele reprezentative și cu profesioniștii din cele două domenii’, se detaliază în comunicat.
PSD precizează că propune o abordare diferită de cea promovată până acum de Guvern, punând accent pe dialog, fundamentarea deciziilor și protejarea serviciilor publice esențiale, în locul unor măsuri aplicate uniform, fără o evaluare completă a impactului.
‘Prin acest demers demonstrăm, încă o dată, că există alternative și soluții. Nu este suficient să vorbim despre reforme, ci trebuie să ne asigurăm că ele sunt aplicate inteligent și echilibrat. Educația și sănătatea nu trebuie să plătească prețul unei implementări rigide. Propunem soluții concrete prin care România poate atrage fondurile alocate prin PNRR și să aibă profesori și cadre medicale motivate’, a declarat Victor Negrescu.
Adrian Streinu-Cercel a afirmat că sănătatea nu înseamnă doar investiții în clădiri și echipamente, ci și oameni.
‘O reformă sustenabilă trebuie să protejeze personalul medical și să asigure continuitatea serviciilor pentru pacienți. Acesta este obiectivul soluțiilor pe care le-am propus’, a spus acesta.
Alexandru-Mihai Ghigiu a subliniat că profesorii au nevoie de predictibilitate și respect, iar reforma salarizării trebuie să contribuie la consolidarea sistemului de educație, nu să accentueze problemele cu care acesta se confruntă.


