PSD trage linie roșie: social-democrații refuză categoric propunerea USR de a vinde companiile de stat profitabile pentru a acoperi deficitul bugetar, acuzând o “soluție periculoasă” care ar însemna “vânzarea viitorului” și pierderea controlului în sectoare-cheie precum energia și sistemul bancar.
PSD transmite că respinge ferm propunerea USR de a vinde activele valoroase ale companiilor de stat profitabile pentru a acoperi temporar deficitul bugetar.
„Este o soluție superficială, pe termen scurt, care nu rezolvă cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare, dar pune în pericol veniturile stabile și sigure ale statului român din dividende. Nu ne putem plăti datoriile vânzând viitorul! Ideea de a înstrăina companiile performante în momente dificile este greșită și periculoasă. Alte state care au făcut acest pas, în condiții mult mai grave decât cele în care se află România acum, nu și-au rezolvat problemele structurale, ci au agravat vulnerabilitățile economice”, transmite social-democratul Mihai Fifor, potrivit Mediafax.
Conform acestuia, pierderea controlului asupra sectoarelor strategice – cum sunt energia și sistemul bancar – înseamnă pierderea capacității statului de a proteja cetățenii în fața unor crize sau a speculei din piețele respective: „Renunțarea la aceste instrumente nu ar fi o reformă, ci o capitulare. Cât despre argumentul USR privind transparența și performanța economică prin listarea la bursă – el este fals: majoritatea companiilor vizate sunt deja listate la Bursa de Valori București, supuse regulilor de guvernanță corporativă și performează tocmai pentru că statul a știut să le susțină, nu să le abandoneze. PSD va lupta pentru păstrarea în proprietatea publică a companiilor strategice care aduc bani la buget, asigură stabilitate și protejează interesele cetățenilor români. România are nevoie de un stat inteligent, nu de unul slab, care își vinde resursele pentru a câștiga timp”.