in ,

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, macronista Maud Bregeon, anunţă că-l susţine pe Édouard Philippe în vederea alegerilor prezidenţiale, şi nu pe Gabriel Attal, candidatul Partidului său Renaissance

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a anunţat luni, la postul France Inter, că-l susţine pe candidatul Partidului Horizons, Édouard Philippe, în cursa la fotoliul de la Palatul Elysee, prevăzută în 2027, relatează AFP.

”Mi-am făcut alegerea pe baza unei constatări. Există un risc absolut major al unui tur doi între RN (Partidul Rassemblement National, extremă dreapta)  şi LFI (Partidul La France Insoumise, stânga radicală) şi al unei victorii a RN”, a declarat reprezentanta Guvernului lui Sébastien Lecornu, o macronistă, în vârstă de 30 de ani.

”În calitatea oficială pe care o am, am ales să mă duc la mitingul lui Édouard Philippe, săptămâna viitoare, şi, în general, să-l susţin”, a anunţat ea.

Fostul premier urmează să ţină prima sa mare reuniune duminică, la Adidas Arena.

De la lansarea cursei în vederea alegerile prezidenţiale franceze, Maud Bregeon, care este totodată ministru delegat al Energiei, pledează în favoarea unui singur candidat al dreptei şi centrului.

”Cred că el este cel mai în măsură în prezent să unească foarte larg, mult în afara famileii sale politice”, argumentează ea.

Ea îi laudă experienţa de premier, de primar al unui ”oraş popular” – Havre, în Seine-Maritime – sau faptul că provine ”din dreapta”.

Înainte de a i se alătura lui Emmanuel Macron, Édouard Philippe făcea parte din UMP, iar apoi din Partidul Les Republicains (LR, dreapta, oppziţie).

”Acest lucru îl face mai capabil decât alţii să unească”, a adăugat ea.

Maud Bregeon, o macronistă din primul moment şi o fostă alegătoare a lui Nicolas Sarkozy, nu-l va susţine, aşadar, pe candidatul Partidului Renaissance (centru), din care face parte, Gabriel Attal, pe care însă nu l-a atacat.

”Nu neg şi nu critic cu nimic competenţele şi legitimitatea unora sau altora, a lui Gabriel Attal şi a altora. L-aş putea cita, de asemenea, pe Bruno Retailleau”, a declarat ea

Ea anunţă că ”nu intenţionează să treacă în alt partidul”.

Premierul Sébastien Lecornu şi-a avertizat Guvernul să nu ia parte la cursa prezidenţială şi să-şi facă treaba până la capăt.

”Regula este foarte clară. Nu voi avea niciun rol operaţional în campania” lui Édouard Philippe, a subliniat ea.

Înaintea sa, Nathalie Kosciusko-Morizet, un fost ministru al lui Nicolas Sarkozy, a anunţat, la începutul lui iunie, că-l susţine pe candidatul Partidului Horizons.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

CSAT a decis că 5.358 militari şi civili vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2027. Ministerul de Interne va participa cu un efectiv de 2.604 militari şi poliţişti

Curtea Supremă a SUA respinge recursul lui Trump împotriva unei condamnări în civil cu privire la agresarea sexuală şi defăimarea scriitoarei E. Jean Carroll

Curtea Supremă a SUA respinge recursul lui Trump împotriva unei condamnări în civil cu privire la agresarea sexuală şi defăimarea scriitoarei E. Jean Carroll