Puternic incendiu în Crevedia, în aprolierea staţiei GPL care a explodat în 2023 – Ard paleţi din lemn, 4 containere şi 2 autovehicule – Mesaj RO-Alert de fum

UPDATE: Potrivit martorilor, incendiul se manifestă lângă fosta staţie GPL care a explodat în 2023.

”Până în prezent nu au fost identificate victime”, a transmis ISU Dâmboviţa.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În jurul orei 21:03 am fost solicitaţi sa intervenim în cazul unui incendiu produs în localitatea Crevedia. Intervin în total 10 autospeciale, dintre care 9 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi. De asemenea, Garda de Intervenţie Corneşti este prezentă cu un echipaj SMURD”, a transmis, vineri seară, ISU Dâmboviţa.

La faţa locului, incendiul se manifestă la paleţi din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, 4 containere şi 2 autovehicule.

”Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru informarea populaţiei”, a mai transmis sursa  citată.

În aceste momente incendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează pentru lichidarea acestuia.

Mesajul lui Călin Georgescu după protestele din București și manifestările din toată țara de Ziua Unirii Principatelor

Breaking: Jandarmeria a deschis mai multe dosare penale după protestul oamenilor lui Georgescu