Armata rusă va respecta un armistiţiu unilateral cu Ucraina în zilele de 8 şi 9 mai, cu ocazia marcării, la 9 Mai, a victoriei sovietice din 1945 împotriva Germaniei naziste, a anunţat luni Ministerul Apărării din Rusia, relatează AFP şi Reuters.
„În conformitate cu o decizie a comandantului suprem al forţelor armate ale Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a fost decretat un armistiţiu în perioada 8-9 mai 2026”, a anunţat ministerul într-un mesaj publicat pe MAX, o aplicaţie de mesagerie dezvoltată de stat ca alternativă de comunicare oficială la reţelele sociale consacrate.
Rusia va lansa un „atac masiv cu rachete” asupra Kievului dacă Ucraina încalcă armistiţiul din 9 mai, a avertizat, totodată, Ministerul rus al Apărării.
„Dacă regimul de la Kiev încearcă să-şi pună în aplicare planurile criminale menite să perturbe celebrarea celei de-a 81-a aniversări a Victoriei în Marele Război Patriotic, forţele armate ruse vor lansa un atac masiv de represalii cu rachete asupra centrului Kievului”, arată ministerul.
„În ciuda capacităţilor de care dispunem, Rusia s-a abţinut până acum de la astfel de acţiuni din motive umanitare”, susţine comunicatul.
„Avertizăm populaţia civilă din Kiev şi personalul misiunilor diplomatice străine cu privire la necesitatea de a părăsi oraşul în timp util”, transmite Ministerul Apărării din Federaţia Rusă.
CITEȘTE ȘI Trump anunţă că a avut o discuţie „foarte bună” cu Putin. Liderul de la Kremlin propune un armistiţiu în Ucraina pe 9 mai, cu ocazia sărbătorii Zilei Victoriei în Rusia CITEȘTE ȘI Zelenski cere SUA ”detalii” despre propunerea rusă a unui armistiţiu la 9 mai 


