in ,

Putin a reluat sâmbătă negocierile cu SUA, după o pauză de peste șase luni (sinteză)

Putin a reluat sâmbătă negocierile cu SUA, după o pauză de peste șase luni (sinteză)

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părțile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova și Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.

Putin i-a primit la Palatul Kremlinului pe emisarii președintelui american Donald Trump, care declarase că aceștia aduc la Moscova și Kiev ‘o propunere de a pune capăt războiului’.

‘Reprezentanții SUA – Steve Witkoff și Jared Kushner – s-au pregătit meticulos pentru această călătorie. Nu numai că și-au exprimat interesul obișnuit de a pune capăt rapid ostilităților, dar au prezentat și diverse idei despre posibile căi pentru a ajunge la un acord’, a confirmat Iuri Ușakov, consilierul pe probleme internaționale al Kremlinului, după întâlnire.

Deocamdată, conținutul acestei propuneri este necunoscut, deși poziția Rusiei s-a înăsprit de-a lungul lunilor, în mare parte ca urmare a atacurilor ucrainene reușite în interiorul teritoriului rus, care au vizat de la rafinării la depozite de comerț electronic.

Ușakov a explicat că, în timpul consultărilor, ‘au fost evidențiate succesele autentice ale armatei ruse în înaintarea sa pe front și s-a exprimat încrederea că obiectivele stabilite vor fi atinse’.

În orice caz, având în vedere că Kremlinul și Casa Albă consideră că acordurile obținute de cei doi președinți la summitul lor din august 2025 din Alaska sunt complet depășite, analiștii cred că negocierile vor trebui să înceapă de la zero.

Moscova, prima oprire

Negocierile care au avut loc de la revenirea lui Trump la putere, acum 18 luni, nu au dat niciun rezultat. Diferența de data aceasta este că mediatorii vor face o oprire la Kiev pentru prima dată.

‘Situația pe care o vom discuta astăzi nu este, desigur, ușoară’, a recunoscut Putin la începutul întâlnirii, în care i-a transmis ‘cuvinte de recunoștință’ președintelui Trump. Printre altele, i-a mulțumit omologului său american pentru ‘dorința sa sinceră de a contribui la o soluție promptă, reciproc acceptabilă’.

‘S-a confirmat că președinții celor două țări vor continua să mențină contacte personale’, a adăugat oficialul rus.

Potrivit lui Ușakov, Putin a insistat cu privire la tendințele naziste ale guvernului ucrainean și la necesitatea eliminării ‘tuturor cauzelor profunde ale conflictului’, deși și-a confirmat totodată și ‘disponibilitatea de a continua să colaboreze cu americanii în căutarea unei soluții politico-diplomatice’.

De altfel, în remarcile sale televizate de la începutul negocierilor, Putin însuși a salutat eforturile lui Trump de a pune capăt războiului.

‘Înțelegând că intră într-o situație dificilă, el nu își încetează totuși eforturile de a contribui la o soluționare și de a-și aduce contribuția la rezolvarea conflictului ruso-ucrainean’, a declarat locatarul de la Kremlin, potrivit Reuters.

Mediatorii americani au promis că vor lua în considerare ‘evaluările și observațiile președintelui rus pentru o soluție durabilă la conflictul din Ucraina’ în timpul discuțiilor lor de duminică de la Kiev, a explicat înaltul oficial rus.

Din acest motiv, Ușakov a insistat că întâlnirea, care a durat mai mult de trei ore – prima din ianuarie și care a avut loc la mai puțin de două săptămâni după vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova – a fost ‘utilă’ și ‘oportună’.

‘Reuniunea a durat trei ore și 10 minute. A fost substanțială, constructivă și foarte sinceră și demnă de încredere’, a insistat Ușakov.

Un oficial al Casei Albe a declarat pentru Reuters că discuțiile au fost ‘substanțiale’ și că următorii pași vor fi anunțați în următoarele săptămâni.

Witkoff și Kushner nu au făcut niciun comentariu. Aceștia au părăsit Moscova pe cale aeriană la scurt timp după discuții și urmează să se întâlnească duminică la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Reprezentantul lui Putin pentru investiții, Kirill Dmitriev, a postat pe X că întâlnirea a fost o ‘vizită importantă de mediere a păcii’. Atât el, cât și Ușakov au fost prezenți la întâlnire.

Un armistițiu timid

Pentru a facilita sosirea mediatorilor americani, Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au ordonat oprirea timp de trei zile a atacurilor aeriene, dar numai asupra capitalelor lor, Kiev și Moscova.

În acest sens, Putin a subliniat că Moscova a suspendat toate bombardamentele asupra Kievului după ce a primit propunerea ucraineană pe canale oficiale, adăugând că atacurile inamice au fost, de asemenea, reduse semnificativ atât împotriva capitalei, cât și împotriva restului teritoriului rus.

Șeful statului rus a explicat că țara sa ‘va face tot posibilul pentru a garanta siguranța procesului de negocieri și a mediatorilor’, dar a negat orice acord cu Kievul pentru un armistițiu ‘mai larg’.

Zelenski propusese anterior o oprire la nivel național a campaniei de bombardamente, lucru despre care Kremlinul declarase încă de vineri că nu-l va accepta. Dimpotrivă, Moscova a atacat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei din centrul Kievului, precum și aeroportul din capitala ucraineană.

La rândul său, președintele ucrainean a declarat că a luat act și a avertizat că săptămâna viitoare își va îndeplini promisiunea de a face spațiul aerian rusesc complet nesigur, o amenințare pe care Moscova a numit-o ‘terorism de stat’. De fapt, din acest motiv, Putin a afirmat că Moscova ‘nu negociază cu teroriștii’, iar Kremlinul a exclus un summit tripartit, cu excepția cazului în care este vorba de semnarea unui acord de pace definitiv.

Putin își ignoră aliații

Mai mulți dintre principalii aliați și parteneri ai Kremlinului i-au cerut lui Putin în ultimele săptămâni să înceteze ostilitățile cât mai curând posibil, dar președintele rus, deși le-a mulțumit pentru interesul lor, a respins aceste apeluri.

Acesta a fost cazul săptămâna aceasta cu premierul indian Narendra Modi și președintele turc Recep Tayyip Erdogan, iar anterior cu președintele kazah Kassîm-Jomart Tokaiev, care l-a îndemnat să ‘înghețe’ conflictul.

Negocierile ruso-ucrainene, mediate de Casa Albă, sunt blocate din februarie anul trecut, când a început operațiunea militară americană și israeliană împotriva Iranului.

O detensionare este puțin probabilă

Reuters remarcă faptul că Rusia și Ucraina rămân departe de a avea o înțelegere clară în ceea ce privește modul de a pune capăt războiului, cel mai sângeros din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial.

O persoană apropiată Kremlinului, vorbind înainte de apariția informațiilor privind deplasarea emisarilor lui Trump, a declarat că Putin este în continuare hotărât să cucerească mai mult teritoriu.

‘Nu există nicio șansă de a ajunge la un acord privind linia frontului până când Putin nu termină de securizat partea rămasă din regiunea Donețk’, a declarat această persoană pentru Reuters, adăugând că liderul Kremlinului este încrezător ‘pe baza rapoartelor comandanților săi’ că acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul anului.

Analiști militari occidentali consideră o astfel de posibilitate ca fiind îndepărtată, având în vedere ritmul lent de progres al Moscovei. Ucraina a refuzat să cedeze teritoriile pe care le-a apărat cu succes cu costuri uriașe și respinge astfel de termeni ca fiind echivalenți cu o capitulare.

De aceeași părere este și Kirilo Budanov, șeful de cabinet al lui Zelenski, scrie dpa. El a declarat recent, într-un interviu pentru The New York Times, că nu se așteaptă ca luptele să se încheie înainte de primăvara anului 2027 și El a prezis noi atacuri aeriene strategice rusești asupra Ucrainei în timpul iernii.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs duminică dimineața în zona seismică Vrancea

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs duminică dimineața în zona seismică Vrancea

Timiș/Zaharia Pereș: Peste 100 de copii nevoiași au primit ghiozdane; povara sărăciei din familie o resimt și ei

Timiș/Zaharia Pereș: Peste 100 de copii nevoiași au primit ghiozdane; povara sărăciei din familie o resimt și ei