Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, nu crede că plăţile în numerar vor ajunge să fie interzise, însă atrage atenţia că, în România, o mare parte din evaziunea fiscală se face cu bani cash, pentru că este ”mai greu de văzut”. În acest sens, limitarea plăţilor în numerar, decisă anul trecut de guvern, a intenţionat să aducă mai multe tranzacţii în sistemul bancar, unde pot fi urmărite de autorităţi, susţine Radu Burnete, care e un adept al plăţilor cu cardul: ”Să ştiţi că nu prea mă prindeţi cu cash la mine”.
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă se va ajunge la interzicerea tranzacţiilor cash în România, o temă intens dezbătută în mediul online, dar şi în campania electorală de anul trecut.
”Eu nu cred că se va interzice cash-ul şi cred că inclusiv discuţiile care au fost în trecut apropo de limitarea plăţilor cash poate că n-au fost explicate suficient. Ideea e nu să nu poată folosi oamenii cash ca să îşi cumpere nişte lucruri. Sau dacă cineva vrea să-şi ţine nişte bani cash acasă, nu vrea cineva să interzică asta. Dar realitatea e că o mare parte din evaziunea fiscală se face cu bani cash. Este mai greu de văzut. Şi intenţia celor care mergeau în direcţia asta era să-i aducem în sistemul bancar ca să-i vedem. Dar până la urmă, trăim într-o democraţie. Eu nu eram în partea de guvernare, dar am văzut reacţia oamenilor şi ăsta e un mesaj: e un subiect sensibil şi trebuie tratat ca tare, nu-i o dramă”, a spus Radu Burnete, la Prima TV.
Consilierul preşedintelui Nicuşor Dan a mai fost întrebat ce preferă: plata cu cash sau cu card. ”Să ştiţi că nu prea mă prindeţi cu cash la mine. N-am nimic împotriva cash-ului. Adică e foarte bine să fie folosit, dar eu personal prefer să folosesc cardul”, a răspuns Radu Burnete.
În toamna anului 2023, premierul Marcel Ciolacu a impus un prag de 5.000 de lei pentru tranzacţiile cash. Măsura era menită să combată evaziunea fiscală. Decizia guvernului a stârnit un val de critici în societate, iar în mediul online a circulat informaţia falsă că plăţile în numerar se vor interzice total. „Oameni buni, nu desfiinţează nimeni cash-ul. Nu obligă nimeni să ai card”, a răspuns premierul Marcel Ciolacu. Întrebat de ce se limitează valoarea plăţilor, Ciolacu a afirmat: „Păi şi cum să combat evaziunea fiscală? Doamne, am înnebunit? La magazinul din comună plăteşti mai mult de 5.000 de lei?”. De asemenea, întrebat ce se întâmplă dacă cineva doreşte să cumpere ceva care costă mai mult de 5.000 de lei, de exemplu un televizor, premierul a replicat: „Plăteşti cu cardul”.
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a susţinut că în momentul în care fostul premier Marcel Ciolacu a încercat să limiteze plăţile cash, o persoană i-a transmis: ”Să-i spui lui Ciolacu: Geaca de piele şi cash-ul niciodată nu o să iasă de la modă”. Liderul maghiar a amintit că, în 2015, când a vizitat America, nu putea plăti aproape nicăieri cu cash. Opt ani mai târziu, situaţia se schimbase. ”Am fost în 2023, în decembrie, în Statele Unite. În foarte multe locuri spuneau: dacă ai cash, plăteşte cu cash”, a relatat Kelemen Hunor, la Prima TV.