Ministrul demisionar al Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, luni, că momentul de față, România are poate cea mai independentă justiție din istoria sa.
‘Aș vrea să vă spun (…) că, în momentul de față, România are poate cea mai independentă justiție din istoria sa. Legile din 2022, care au făcut obiectul unor discuții în spațiul public, consacră o arhitectură instituțională a justiției prin care aceasta se autoguvernează, astfel încât deciziile care sunt luate cu privire la cariera magistraților, responsabilitatea disciplinară a magistraților, sunt luate la nivelul organismelor de conducere din cadrul justiției, fără interferență politică, ceea ce eu consider că reprezintă un lucru care, dacă este exercitat cu bună credință și în interesul societății, este benefic, pentru că justiția, repet, trebuie să fie și să rămână una independentă’, a declarat Radu Marinescu, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a prezentat bilanțul activității de la Ministerul Justiției.


