in ,

Radu Miruţă: Au fost resturi de dronă observate pe mare care au fost distruse, unele au avut explozibil, altele nu / Armata Română nu face paza Portului Constanţa pe timp de pace / Armata intervine când i se solicită sprijinul

Radu Miruţă: Au fost resturi de dronă observate pe mare care au fost distruse, unele au avut explozibil, altele nu / Armata Română nu face paza Portului Constanţa pe timp de pace / Armata intervine când i se solicită sprijinul

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, afirmă că au mai fost cinci cazuri de resturi de dronă observate pe mare şi distruse, unele dintre acestea având explozibil, iar altele nu. El a precizat că patru dintre aceste situaţii au avut loc înainte de incidentul cu drona care a explodat în Portul Constanţa, la începutul lunii iunie, iar una după aceea. De asemenea, Radu Miruţă a precizat că Armata Română nu face paza Portului Constanţa pe timp de pace, ci intervine atunci când i se solicită sprijinul.

Radu Miruţă a fost întrebat, vineri, la Constanţa, de ce Armata Română nu poate prezenta publicului un raport legat de explozia dronei din Portul Constanţa, independent de ceea ce susţine partea ucraineană.
“Armata Română nu face paza Portului Constanţa pe timp de pace. Armata Română este una dintre entităţile statului român care pe timp de pace, în astfel de situaţii, când i se solicită sprijinul, intervine. Există entităţi ale statului român care, conform legii, au responsabilitate pe timp de pace pentru aşa ceva. Eu i-am rugat pe colegii mei de la Forţele Navale şi de la Forţele Terestre, chiar dacă responsabilitatea nu este ţintită asupra lor, este vorba de statul român şi să ia toate măsurile pe care le consideră posibile, apreciind că nu mai există altcineva care ar putea să ia aceste măsuri pentru Portul Constanţa”, a afirmat Radu Miruţă.
El a fost întrebat de ce navele aflate în portul militar Constanţa nu au intervenit dacă au observat că o dronă a trecut pe lângă ele.
“Pentru că nu sunt în misiune. O maşină de pompieri în garaj nu stinge focul la kilometri distanţă dacă nu este în misiune de a face asta”, a explicat ministrul interimar al Apărării.
El a explicat că militarii vor interveni ori de câte ori sunt solicitaţi.
“Pe timp de pace circulaţia rutieră în intersecţie nu o fac cei de la Poliţia Militară. Militarii Armatei Române când sunt solicitaţi pentru a oferi sprijin pentru situaţii care nu sunt în directa lor responsabilitate, niciodată nu vor întoarce capul şi vor spune că nu ţine de noi. Vor reacţiona şi vor sprijini cu maximul posibil”, a declarat Radu Miruţă.
El a mai adăugat că “din punct de vedere al protejării zonei de coastă, nu Armata română pe timp de pace are responsabilitate pentru astfel de lucruri”.
Ministrul interimar al Apărării a fost întrebat şi dacă au existat alte cinci drone care au fost distruse.
“Au fost resturi de dronă observate pe mare care au fost distruse, unele dintre ele au avut explozibil, altele nu. Înainte de aceasta. S-ar putea ca unul să fi fost după incident”, a mai afirmat Radu Miruţă.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Suspectul în asasinarea lui Charlie Kirk, Tyler Robinson, şi-a exprimat remuşcarea după fapte, declară în audieri la tribunal colocatarul său Lance Twiggs. ”A început să plângă un pic şi a spus că regreta că a făcut-o”

Suspectul în asasinarea lui Charlie Kirk, Tyler Robinson, şi-a exprimat remuşcarea după fapte, declară în audieri la tribunal colocatarul său Lance Twiggs. ”A început să plângă un pic şi a spus că regreta că a făcut-o”

Insulte rasiste la adresa lui Mbappe: Senatul paraguayan a votat o moţiune prin care condamnă declaraţiile lui Celeste Amarilla

Insulte rasiste la adresa lui Mbappe: Senatul paraguayan a votat o moţiune prin care condamnă declaraţiile lui Celeste Amarilla