Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua Internaţională a Medicinei de Urgenţă în care mulţumeşte tuturor celor care intervin zilnic pentru salvarea vieţilor. El apreciază că trebuie luptat constant, de către toate autorităţile şi toată societatea, pentru a împiedica violenţa verbală sau fizică împotriva salvatorilor.
“Astăzi este Ziua Internaţională a Medicinei de Urgenţă şi vreau, înainte de toate, să le mulţumesc colegilor mei din România. Pentru tot ce fac, zi de zi, pentru oameni. Cei care lucrează în medicina de urgenţă ştiu ce înseamnă cu adevărat: să intervii rapid, să rămâi lucid sub presiune, să te bazezi pe echipa de lângă tine şi, de multe ori, să pui munca înaintea propriei vieţi personale”, a scris, miercuri, pe Facebook, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Acesta afirmă că, în spatele fiecărei vieţi salvate, sunt oameni care muncesc sub o presiune pe care puţini şi-o pot imagina, în condiţii grele şi, de cele mai multe ori, imprevizibile.
“Tema de anul acesta a Zilei Internaţionale a Medicinei de Urgenţă vorbeşte despre ceva ce ne doare pe toţi: nevoia unui mediu sigur de lucru şi lupta împotriva violenţei faţă de cei care salvează vieţi. Agresiunile, verbale sau fizice, asupra personalului din urgenţe au crescut peste tot în lume. Iar România nu face excepţie. Violenţa verbală sau fizică împotriva salvatorilor nu are nicio scuză. Indiferent că vorbim de medici, asistenţi, pompieri-paramedici, ambulanţieri, dispeceri, personal auxiliar sau voluntari. Fiecare dintre ei merită să fie tratat cu respect şi să fie protejat”, a mai transmis şeful DSU.
Acesta apreciază că “nu e normal ca oamenii care îşi dedică timpul, energia şi uneori îşi riscă propria siguranţă pentru a-i ajuta pe alţii să o facă cu teama că ar putea fi agresaţi”.
“Protecţia lor ar trebui să ne preocupe pe toţi, nu doar pe cei din sistem. Pentru că respectul faţă de un salvator înseamnă, de fapt, respect pentru viaţă şi pentru dreptul fiecăruia dintre noi de a primi ajutor atunci când are cea mai mare nevoie. Nu e o problemă doar a noastră. Colegi din toată lumea trec prin aceleaşi lucruri, fie pe ambulanţă, fie în unităţile de primiri urgenţe. De aceea mă alătur celor din Societatea Europeană de Medicină de Urgenţă “EUSEM” şi tuturor celor care, dincolo de graniţe, cer acelaşi lucru simplu: un loc de muncă sigur pentru cei care salvează vieţi”, a adăugat Arafat.
Acesta a transmis “respect şi recunoştinţă”, tuturor celor care “aleg, în fiecare zi, să fie în prima linie”.
Ziua Internaţională a Medicinei de Urgenţă este sărbătorită anual în 27 mai.


