in ,

Raiffeisen Bank a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Grupului Garanti BBVA România

Raiffeisen Bank a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Grupului Garanti BBVA România

Raiffeisen Bank a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Grupului Garanti BBVA România, în urma obținerii tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților competente, tranzacția marcând intrarea Garanti BBVA România în componența Grupului Raiffeisen Bank International (RBI), a anunțat marți banca.

Achiziția cuprinde Garanti Bank SA, compania de leasing financiar Motoractive IFN SA, sub brandul Garanti BBVA Leasing și compania de leasing operațional Motoractive Multiservices SRL, sub brandul Garanti BBVA Fleet Management, de la subsidiare ale Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA (BBVA).

‘Finalizarea tranzacției reprezintă un moment-cheie: aceasta încheie procesul de achiziție și marchează începutul unui nou capitol pentru Garanti BBVA România în cadrul Grupului Raiffeisen. În continuare, Garanti BBVA România și Raiffeisen Bank urmează să fuzioneze.
Până la finalizarea fuziunii legale, Raiffeisen Bank și Garanti BBVA vor continua să opereze ca bănci separate’, se precizează într-un comunicat transmis de Raiffeisen Bank.

Garanti BBVA România și Raiffeisen Bank România vor continua să funcționeze independent, fiecare bancă desfășurându-și activitatea în mod obișnuit. Termenii contractuali existenți rămân neschimbați, iar clienții nu trebuie să întreprindă nicio acțiune în această etapă. Toate contractele active, pachetele de produse și serviciile vor continua să se deruleze fără modificări până la finalizarea fuziunii.

‘Ne bucurăm să urăm bun venit Garanti BBVA România în Grupul RBI. România este o piață prioritară pentru noi, cu un potențial solid de creștere pe termen lung și un rol important în regiune. Prin reunirea atuurilor demonstrate ale Raiffeisen Bank România și ale Garanti BBVA România, o bancă de excepție, cu o echipă de profesioniști și o bază solidă de clienți loiali, construim o bancă și mai puternică și mai competitivă.(…)’, a declarat Michael Hollerer, CEO al Raiffeisen Bank International, în comunicatul citat.

La rândul său, Zdenek Romanek, președinte și CEO al Raiffeisen Bank România, a susținut că integrarea Garanti BBVA România în grupul RBI consolidează capabilitățile și oferă un nou impuls pentru a accelera planurile de creștere. ‘Până la finalizarea integrării, cele două echipe vor lucra cu un obiectiv comun: să fim cel mai bun partener financiar pentru oamenii și companiile din România. Procesul va necesita timp, însă sunt convins că, la final, vom reuni nu doar două bănci, ci și două echipe excepționale. Pe tot parcursul integrării, ne propunem să păstrăm atuurile care diferențiază Garanti BBVA România și, în același timp, să valorificăm tot ce au mai bun ambele organizații’, a adăugat el.

Pe parcursul integrării, continuitatea va fi asigurată la toate nivelurile. În etapa următoare, atenția se va concentra asupra pregătirii integrării dintre Garanti BBVA România și Raiffeisen Bank România. Echipe dedicate din ambele bănci vor colabora pentru a alinia operațiunile, sistemele, produsele, procesele și structurile organizaționale.

Pentru a asigura buna guvernanță, în etapa de integrare, Comitetul de Administrare al Garanti BBVA va avea următoarea componență: Zdenek Romanek – președinte; Alina Rus și Mircea Busuioceanu – membri; Ebru Ogan Knottnerus și Ali Temel – membri independenți.

‘Integrarea se va desfășura etapizat și cu atenție, având ca priorități continuitatea activității și asigurarea unei experiențe cât mai bune pentru clienți. Până la finalizarea fuziunii legale și a procesului ulterior de migrare operațională, cele două bănci vor continua să funcționeze separat’, au subliniat reprezentanții băncii.

Clienții își vor putea utiliza în continuare, la fel ca până acum, produsele, serviciile, conturile, cardurile, aplicațiile de digital banking și canalele de contact existente. Orice schimbare care i-ar putea afecta pe clienți, angajați sau partenerii de afaceri va fi comunicată clar și din timp, alături de termenele relevante și de eventualele acțiuni necesare, se precizează în comunicat.

Potrivit planului actual, integrarea completă este estimată pentru a doua jumătate a anului 2027.

Continuitatea activității rămâne o prioritate esențială pentru toate categoriile de clienți – de la persoane fizice și IMM-uri la companii și instituții – astfel încât accesul la produse, servicii și suport să fie asigurat fără întreruperi pe întreaga durată a integrării, au mai transmis reprezentanții băncii.

Raiffeisen Bank activează pe piața bancară din România deservind aproximativ 2,4 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor

INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor

A acuza Phenianul de atacul asupra Binance constituie o ‘provocare politică gravă’,consideră influenta soră a liderului nord-coreean

A acuza Phenianul de atacul asupra Binance constituie o ‘provocare politică gravă’,consideră influenta soră a liderului nord-coreean