Raluca Turcan cere aplicarea de urgență a legii privind vaccinarea gratuită anti-HPV

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea care extinde vaccinarea gratuită împotriva HPV pentru toți tinerii între 11 și 26 de ani – fete și băieți, potrivit mediafax.

Legea a avut printre inițiatori și pe Raluca Turcan, care cere MS să aplice rapid această lege.

„Această lege, pe care am inițiat-o, alături de colegi, și susținut-o cu toată convingerea, este mai mult decât o simplă măsură medicală – este un angajament clar pentru viață, prevenție și viitor. Vorbim despre un virus care, deși extrem de răspândit, poate fi combătut eficient prin vaccinare. România se confruntă în continuare cu una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE – un tip de cancer care este, în mare parte, prevenibil. Acum avem o armă reală pentru a schimba aceste cifre tragice și pentru a proteja noile generații”; transmite, sâmbătă, Raluca Turcan.

Vaccinarea anti-HPV gratuită, extinsă pentru adolescenți și tineri până la 26 de ani, este o măsură concretă care va salva vieți, potrivit deputatului PNL.

Aceasta solicit Ministerului Sănătății să aplice rapid această lege: „Nu mai e timp de pierdut – sănătatea copiilor și tinerilor din România depinde de acțiunile de acum”.

Bucharest Pride 2025 – Jandarmii au observat persoane cu intenţii de a-şi exprima nemulţumirea faţă de desfăşurarea evenimentului/ Acestea sunt supravegheate de forţele de ordine

Top 10 cele mai nepoliticoase țări europene: ‘Localnicii sunt greu de abordat și neplăcuți, ceea ce dezamăgește turiștii’