Parlamentul nu trebuie să stea în vacanță parlamentară, în condițiile în care miza pentru România este de peste 4,5 miliarde de euro, bani din PNRR, a declarat joi deputatul PNL Raluca Turcan, care îi solicită președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, să convoace o sesiune extraordinară, pentru a dezbate și adopta, în procedură de urgență, toate proiectele legislative necesare pentru a nu rata finanțările din PNRR.
În următoarele săptămâni, a adăugat ea, Parlamentul trebuie să dezbată și să adopte cel puțin șase legi, cu o valoare de cel puțin 770 milioane de euro fiecare.
* Legea salarizării în sectorul public;
* Modificarea Codului Administrativ în domeniul carierei funcționarilor publici și pentru garantarea unor concursuri corecte;
* Adoptarea Codului urbanismului, blocat de prea mult timp în Camera Deputaților;
* Legea pentru întărirea luptei împotriva evaziunii fiscale;
* Legea privind măsurile de reformă din sectorul energetic;
* Legislația în domeniul integrității în funcțiile publice.
”Îi solicit domnului Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, care s-a angajat în fața românilor și a președintelui României că va susține toate proiectele din PNRR, să convoace, de îndată ce proiectele sunt finalizate și depuse, o sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, pentru a dezbate și adopta, în procedură de urgență, toate proiectele legislative necesare, pentru a nu rata finanțările din PNRR. O parte sunt rămase restante de pe vremea miniștrilor PSD. Să nu uităm că bugetul României a fost construit în anul 2026, luându-se în calcul că acești bani vor intra în țară! Cred că acesta este un test de minimă responsabilitate pentru domnul Sorin Grindeanu. Să sperăm că nu o să îl pice!”, a transmis ea pe Facebook.


