Rapid a învins-o pe Unirea Slobozia. Golul victoriei, marcat în prelungiri

Elevii lui Mihalcea au lovit bara în minutul 2, prin Dorobanţu, şi au deschis scorul în minutul 6, când a înscris Yusov. După numai două minute Petrila a trimis şi el în bara transversală, iar giuleştenii au egalat în minutul 24, prin Kait. Petrila l-a încercat pe Rusu în minutul 39, dar portarul oaspeţilor a fost la post şi pauza a consemnat un scor egal, 1-1.

În partea secundă Aioani a scos de sub transversală, în minutul 60, iar Gojkovic a şutat în bară două minute mai târziu, fază la care rapidiştii au cerut penalti. Până la final băieţii lui Şumudică au reuşit să înscrie la ultima fază, prin Alex Dobre, în minutul 90+7, şi giuleştenii s-au impus cu 2-1.

În clasament Rapid rămâne pe loc de play-off, 6, cu 38 de puncte. Unirea Slobozia e pe locul 13, cu 25 de puncte.

RAPID: Aioani – Braun, D. Ciobotariu, Paşcanu, Borza – T. Christensen, Kait (Grameni 78), Emmers (Gojkovic 46) – R. Pop (A. Dobre 46), Burmaz (Ankeye 46), Petrila (N’Jie 78). ANTRENOR: Marius Şumudică

UNIREA SLOBOZIA: D. Rusu – Dorobanţu (P. Neagu 72), A. Dinu, Antoche, Şerbănică – Coadă, Perianu – Afalna (Vlăsceanu 90), Yusov (Purece 87), M. Lupu – Gele (F. Ilie 90). ANTRENOR: Adrian Mihalcea

Apele Europei în pericol: avertismentul Comisiei Europene

Donald Trump va fi prezent la Super Bowl de la New Orleans. Este primul preşedinte în exerciţiu care asistă la finala campionatului de fotbal american