in ,

Raportul CE privind statul de drept în România – Nu s-au înregistrat progrese suplimentare în ceea ce priveşte îmbunătăţirea transparenţei finanţării partidelor politice

Raportul CE privind statul de drept în România – Nu s-au înregistrat progrese suplimentare în ceea ce priveşte îmbunătăţirea transparenţei finanţării partidelor politice

Comisia Europeană a constatat, în raportul privind statul de drept în România, că nu s-au înregistrat progrese suplimentare în ceea ce priveşte îmbunătăţirea transparenţei finanţării partidelor politice, legislaţia în acest sens aflându-se încă în Parlament.

”Nu s-au înregistrat progrese suplimentare în ceea ce priveşte îmbunătăţirea transparenţei finanţării partidelor politice, deoarece legislaţia este încă în curs de examinare în Parlament. Proiectul legislativ al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru îmbunătăţirea transparenţei finanţării partidelor politice şi asigurarea respectării normelor aferente este încă în curs de examinare la Camera Deputaţilor din octombrie 2023, fără a fi prevăzută o dată de adoptare”, scrie în capitolul dedicat României din raportul CE privind statul de drept.

Conform sursei citate, Curtea de Conturi a confirmat necesitatea de a reglementa mai bine finanţarea partidelor politice din România şi a recomandat ca AEP să iniţieze modificări legislative. AEP nu a efectuat auditul anual al partidelor politice, care fusese deja amânat în 2024.

”Persistă preocupările exprimate în rapoartele anterioare privind statul de drept, în special în ceea ce priveşte lipsa unui audit aprofundat, a investigaţiilor şi a asigurării respectării normelor, precum şi în ceea ce priveşte sancţiunile reduse pentru neconformitate”, scrie în raport.

În document se menţionează că, în februarie 2025, Parlamentul l-a demis pe preşedintele AEP din motive legate de integritate, iar în decembrie a fost numit un nou preşedinte. Organizaţiile societăţii civile au criticat lipsa de transparenţă în procesul de numire. 

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mexic: Cutremur cu magnitudinea de 7,3 în regiunea Chiapas. A fost declanşată alertă de tsunami – VIDEO

Mexic: Cutremur cu magnitudinea de 7,3 în regiunea Chiapas. A fost declanşată alertă de tsunami – VIDEO

Gheorghiu: Instituții publice plătesc chirie unei companii publice pentru a ocupa o clădire publică

Gheorghiu: Instituții publice plătesc chirie unei companii publice pentru a ocupa o clădire publică