Toți șoferii care ajung la RAR sunt rugați să spele mașina în prealabil și să scoată din mașină obiectele voluminoase care pot prelungi munca inspectorului, irosind timpul altor șoferi.
„Facem constant eforturi pentru ca vizita voastră la RAR să se desfășoare în condiții cât mai bune și știm cât de important este timpul pe care trebuie să-l dedicați parcurgerii unei anumite proceduri.
FOTO: Facebook /Registrul Auto Român Oficial
Vă solicităm să ne sprijiniți în acest demers și să vă reamintiți că autovehiculul cu care veniți la o reprezentanță RAR trebuie să fie spălat și curățat, să nu aibă depozitate în interior substanțe periculoase sau obiecte voluminoase care îngreunează accesul”, au scris reprezentanții registrului pe Facebook.
„Credem că această atitudine este o formă de respect față de colegii noștri care preiau mașina pentru verificări, dar nu este singurul argument. După cum știți, pentru anumite servicii este necesară verificarea stării tehnice a vehiculului, iar un grad ridicat de murdărie poate duce la scăderea vizibilității asupra unor elemente de caroserie corodate excesiv sau a unor componente ale articulațiilor roților, dar poate masca și un parbriz fisurat sau uzura în exces a anvelopelor etc.
Astfel, colegii noștri vor pierde timp pentru curățarea respectivelor elemente pe care urmează să le inspecteze sau, în ultimă instanță, vă pot solicita să mergeți să spălați autovehiculul și să reveniți pentru continuarea procedurilor”, se mai arată în postarea RAR.