Deși au existat speculații privind un sabotaj în spațiul public, Ministrul pentru Aviație Civilă al Indiei, Murlidhar Mohol, este primul oficial care vorbește despre această ipoteză.
„Biroul de Investigații al Accidentelor Aeriene (AAIB) a deschis o anchetă. Se iau în calcul toate ipotezele, inclusiv cea a unui sabotaj”, a spus el, potrivit The Sun.
Pilotul zborului Air India 171, căpitanul Sumeet Sabharwal, în vârstă de 55 de ani, a semnalat că ceva este neregulă cu zborul la câteva secunde de la decolare.
Potrivit turnului de control al traficului aerian de pe aeroportul Ahmedabad, aeronava a decolat la ora 13.39 (11:09 în România) de pe pista 23. Piloții au transmis către turnul de control „Mayday”, cuvântul folosit la nivel internațional pentru a anunța o urgență.
Apoi turnul de control a apelat aeronava pentru detalii despre ce se întâmplă, dar nu a mai primit niciun răspuns din partea piloților, iar la 33 de secunde de la decolare, aeronava s-a prăbușit.
Informații preliminare din anchetă indică faptul că ambele motoare s-au defectat. Experții au spus că probabilitatea ca o defecțiune să afecteze ambele motoare ale unei aeronave este de „una la un miliard”.
Biroul de Investigații al Accidentelor Aeriene (AAIB) anchetează acum dacă combustibilul a fost contaminat în mod deliberat, ceea ce ar fi putut duce la defectarea ambelor motoare.
Zborul Air India 171 a decolat la data de 12 iunie la ora 13.39 (11:09 în România) de pe pista 23 de pe aeroportul Ahmedabad. Aeronava a atins altitudinea de 190 de metri și s-a prăbușit la 33 de secunde de la decolare. Avionul s-a prăbușit peste hostelul unei facultăți de medicină, unde sute de studenți și profesori luau masa.
Din cei 242 de pasageri ai zborului au murit 241. Singurul supraviețuitor, Vishwash Ramesh, ocupa locul 11A. Alte 19 persoane au fost ucise în hostelul peste care s-a prăbușit aeronava.