Summitul G7, organizat sub președinția Franței la Evian între 15 și 17 iunie, urmărește să obțină o convergență în modul de abordare a marilor probleme structurale, precum dezechilibrele economice globale și reglementarea digitală, să gestioneze crize precum cele din Orientul Mijlociu și Ucraina și să obțină rezultate concrete sub formă de acorduri, relatează vineri EFE.
Aceste obiective vor depinde în mare parte de imprevizibilul președinte american Donald Trump. El va ajunge luni în idilicul oraș prealpin situat pe malul lacului Leman, transformat pentru această ocazie într-o fortăreață de prezența a aproape 15.000 de forțe de ordine, la o zi după ce va împlini 80 de ani.
Aceasta va fi o ocazie ca Donald Trump să se întâlnească din nou cu liderii Franței, Canadei, Germaniei, Italiei, Regatului Unit și Japoniei după lansarea, împreună cu Israel, a războiului împotriva Iranului, care a afectat întreaga regiune și a închis Strâmtoarea Ormuz.
În plus, pe fundalul discuțiilor se întrevăd alte două subiecte: tarifele și interesul puternic al președintelui american pentru Groenlanda.
Orientul Mijlociu: Urgența redeschiderii Strâmtorii Ormuz
Președintele Donald Trump face tot posibilul să vină la Evian cu un acord încheiat cu Teheranul.
Joi, liderul de la Casa Albă a spus că războiul s-a terminat, deși mass-media de stat iraniene au semnalat că încă nu a fost încheiat un acord definitiv.
Conform președintelui Trump, semnarea acordului va avea loc în Europa în acest weekend, SUA urmând să fie reprezentate de vicepreședintele J.D. Vance.
Ceea ce își doresc partenerii săi din G7 este să se asigure că pot defini împreună cu Donald Trump obiective comune pentru a dezescalada criza iraniană, dar și situația din Fâșia Gaza și Liban, și să se redeschidă strâmtoarea Ormuz.
La discuția despre această criză se vor alătura marți la prânz și liderii Egiptului, Emiratelor Arabe Unite și Qatarului.
Ucraina: sprijin, negocieri și linii roșii
În ce privește războiul din Ucraina, europenii vor insista să mențină sprijinul politic, financiar și militar pentru Kiev, pe care în prezent îl asigură aproape în totalitate, și să implice SUA.
În prezența președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, G7 va dezbate marți dimineață și despre cum să încurajeze o negociere directă a Kievului cu Moscova pentru a obține o pace ‘solidă și durabilă’, fără concesiile teritoriale inițiale sau ridicarea sancțiunilor. Discuțiile se vor concentra pe condițiile dialogului, care ar trebui să pornească de la linia frontului actual, și să înceteze să se mai ceară Ucrainei să cedeze regiunea Donbas.
Dezechilibre globale și reglementare digitală
Promovarea convergenței pentru a aborda reducerea dezechilibrelor economice globale este una din prioritățile importante ale președinției franceze a G7.
Întâlnirea de la Evian a fost precedată de un dialog joi între G7, țările invitate (Brazilia, India, Coreea de Sud, Kenya și Egipt) și China, ceea ce este fără precedent de la crearea G20 în 2008, și care a permis să se ajungă la un consens, conform Palatului Elysée, asupra necesității de a reechilibra economia mondială prin creștere durabilă, de a muta discuția la summitul G20 din decembrie – prezidat de SUA – și de a se sprijini pe FMI.
Parisul își propune să ‘reînnoiască profund’ G7 cu sprijinul unor parteneri precum Brazilia, India sau Kenya și cu participarea unor lideri în domeniul tehnologiei cu care vrea să abordeze chestiunea reglementării digitale, invitații urmând să se alăture discuțiilor la prânzul de miercuri.
Vor fi prezenți la discuții, printre alții, directorii OpenAI și Anthropic, americanii Sam Altman, respectiv Dario Amodei, fondatorul Mistral AI, francezul Arthur Mensch, canadianul Aidan Gomez, director executiv al Cohere, principala platformă de AI pentru companii, sau germanul Robin Rombach, cofondator al Black Forest Lab.
Împreună cu aceștia, liderii G7 vor discuta, de asemenea, despre protecția copiilor pe rețelele sociale, o chestiune pe care președinția franceză speră să o includă într-una din cele șapte declarații cu obiective specifice pregătite ca încheiere a summitului, pe lângă traficul de droguri, cercetarea în domeniul cancerului, investițiile în țările vulnerabile și mineralele critice, esențiale pentru suveranitatea economică și un alt motiv de controversă în relația cu China.
Totodată, președinția franceză a G7 va publica declarații despre crizele din Orientul Mijlociu și Ucraina, a precizat Palatul Elysée.
Securitate sporită și o desfășurare fără precedent a forțelor de ordine
Franța și Elveția au pregătit un dispozitiv de siguranță maximă pentru a evita incidente precum cele petrecute la G8 din 2003 de la Evian.
Vor fi desfășurate aproximativ 15.000 de forțe de ordine – polițiști, militari și echipe de urgență -, împreună cu mijloace aeriene, drone și sisteme antirachetă pentru a crea o bulă de protecție.
Elveția va pune la dispoziție, în plus, aproximativ 4.000 de militari în coordonare cu Franța.
În contextului unui peisaj internațional extrem de tensionat și cu două atentate eșuate la adresa președintelui american Donald Trump, autoritățile încearcă să prevină riscurile teroriste, sabotajele, atacurile cibernetice și tulburările.
Operațiunea implică restricții puternice de circulație și controale la frontiere, precum și o supraveghere sporită la protestul No-G7 care va avea loc duminică, la Geneva, după ce colectivul de organizare a protestului și-a anulat activitățile planificate pe partea franceză.


