Războaie în lume: Zelenski îl decorează pe președintele Poloniei / Israelienii care au atacat soldații lângă Kafr Makek au fost arestați

#image_title

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a mulțumit sâmbătă cetățenilor pentru că au ieșit în stradă pentru a-i plânge pe cei uciși în conflictul de 12 zile dintre Israel și Iran, care s-a încheiat cu o încetare a focului mediată de Statele Unite, informează Rador.

“Vă mulțumesc sincer, dragi oameni”, a scris Masoud Pezeshkian într-o postare pe X sâmbătă. “Cu dragoste, v-ați luat rămas bun de la martirii patriei, iar vocea unității noastre a ajuns în lume”, a continuat el.

Masoud Pezeshkian a adăugat că “a servi o astfel de națiune cu spirit liber este onoarea vieții mele”.

content-image

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Serviciul de Securitate al Ucrainei a atacat baza aeriană Kirovske din Crimeea ocupată temporar, folosind drone care au distrus efectiv trei elicoptere de atac (Mi-8, Mi-26 și Mi-28) și un sistem antiaerian autopropulsat Pantsir-S1, informează agenţia ucraineană de ştiri Ukrinform, conform Rador.

Potrivit informaţiilor, au fost provocate pagube prin incendiul bazei aeriene, capacităților de apărare aeriană, depozitelor de muniție, precum și UAV-urilor de recunoaștere și atac staţionate la baza respectivă.

Datele disponibile privind evaluarea pagubelor indică distrugerea elicopterelor de atac multifuncționale Mi-8, Mi-26 și Mi-28, precum și a unui sistem de rachete antiaeriene Pantsir-S1.

O a doua explozie a zguduit aerodromul în primele ore ale zilei de sâmbătă.

content-image

Iranul a redeschis spaţiul aerian pentru tranzitul zborurilor internaţionale prin vestul şi centrul ţării, informează sâmbătă agenţia oficială de ştiri Nour News, citată de Rador.

content-image

Şase israelieni au fost arestaţi după ce au agresat soldaţi în centrul Cisiordaniei, a anunţat sâmbătă armata israeliană, care ocupă acest teritoriu palestinian din 1967, transmite AFP, conform Agerpres.

Arestările au avut loc în apropierea satului Kafr Malek, unde colonişti israelieni au întreprins miercuri seară un atac în care trei palestinieni au fost ucişi, potrivit Autorităţii Palestiniene.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, soldaţii ‘au identificat mai mulţi civili israelieni care se îndreptau la bordul unor vehicule spre un sector desemnat ca zonă militară închisă, aproape de satul Kafr Malek’, nu departe de Ramallah, sediul Autorităţii Palestiniene, indică un comunicat militar.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a acordat sâmbătă Ordinul Libertăţii preşedintelui polonez Andrzej Duda, al cărui mandat se va încheia în august, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Duda a sosit la Kiev în cursul dimineţii într-o vizită de adio neanunţată.

Ordinul conferit onorează ‘meritele personale semnificative’ ale lui Duda în întărirea cooperării polono-ucrainene şi sprijinirea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, se arată în decretul emis de administraţia prezidenţială de la Kiev.

Imagini postate pe contul său de X îl arată pe Duda fiind întâmpinat de ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiha şi apoi, împreună cu Zelenski, depunând coroane de flori la un memorial al soldaţilor ucraineni decedaţi în războiul cu Rusia.

Mai multe camioane ale armatei germane au fost incendiate. Rusia este principala suspectă în anchetă: ar putea fi încă un atac împotriva democraţiei Germaniei

Dinamo dă lovitura: Mijlocașul Danny Armstrong a semnat pe doi ani