Continuarea unui război care trebuia să dureze câteva săptămâni și care durează deja de șase luni, fără a se întrevedea un final, și afirmațiile repetate despre redeschiderea Strâmtorii Ormuz, care rămâne de fapt blocată, au erodat credibilitatea președintelui american Donald Trump, pe care adversarii săi îl acuză că își schimbă mesajul ‘la fiecare 24 de ore’ până la punctul de a avea un impact din ce în ce mai mic asupra piețelor și a prețurilor petrolului, scrie EFE într-o analiză.
Operațiunea Epic Fury, lansată de SUA și Israel împotriva Iranului pe 28 februarie, era ‘aproape finalizată’ în martie și o ‘victorie totală’ în aprilie, în cuvintele unui președinte care în mai a informat Congresul despre sfârșitul ostilităților directe cu Teheranul.
De cel puțin 10 ori, Iranul a negat afirmațiile lui Trump despre un armistițiu iminent, care a fost semnat în cele din urmă pe 17 iunie și a expirat în august, odată cu presupuse discuții pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, și acestea dezmințite de către autoritățile de la Teheran, care au spus că negociază doar cu Omanul. În prezent, discuțiile sunt blocate.
Șase luni mai târziu, este dificil să se stabilească o cronologie între ceea ce s-a spus și ceea ce s-a întâmplat de fapt, în timp ce Trump insistă că el controlează acest punct strategic pentru comerțul global cu petrol și gaze, chiar dacă doar 20 de nave l-au tranzitat în ultimul weekend, cu 90% mai puține decât de obicei.
‘Abordarea lui Trump, tipică artei negocierii, a fost întotdeauna predispusă la schimbări bruște de poziție, dar războiul i-a făcut inconsecvențele mai evidente și credibilitatea și mai îndoielnică’, a declarat pentru EFE economistul Douglas A. Rediker de la Brookings Institution.
Retractarea TACO
Politica tarifară a lui Trump a popularizat acronimul TACO (Trump Always Chickens Out, adică Trump dă mereu înapoi – n.r.), în rândul factorilor de decizie politică, analiștilor și piețelor care adoptă o tactică de amenințare exagerată pentru a atinge anumite obiective, însă, în politica externă, această atitudine schimbă percepția asupra aliaților.
Și acești aliați ‘consideră dificil să perceapă alianțele de lungă durată ca fiind mai mult decât relații tranzacționale, în care unele valori fundamentale comune, interese strategice și angajamente istorice nu mai determină politicile sau credibilitatea acestor angajamente’, observă A. Rediker.
Licențele lui Trump de ‘a-și lua anumite libertăți față de fapte și adevăr’ s-au aplicat problemelor interne și civile, notează profesorul Garren Martin de la Universitatea Americană, dar ‘este extrem de straniu să vedem același tipar în declarațiile despre purtarea unui război’.
Trump însuși a afirmat, cu două săptămâni înainte de începerea ofensivei, că un predecesor al său la Casa Albă i-a exprimat într-o conversație privată regretul că nu a atacat Iranul în același mod. Reprezentanții celor patru președinți americani în viață – trei democrați și un republican – s-au grăbit să nege existența unei astfel de întâlniri.
Analiștii consideră că este din ce în ce mai important să se asculte reacțiile Iranului pentru a înțelege progresul discuțiilor sau al oricăror potențiale acorduri și să se urmărească verificări independente pentru a stabili situația reală de pe teren.
‘Problema este că adversarii, în special, au recunoscut din ce în ce mai mult acest tipar. Prin urmare, sunt mai puțin predispuși să acorde prea multă atenție fiecărei declarații (a lui Trump), deoarece știu că multe dintre ele s-ar putea să nu însemne mare lucru în cele din urmă’, conchide Martin.
Tactici, nu strategii
Pentru mulți, Trump este un interlocutor ‘haotic’, ‘imprevizibil’ care ‘gestionează un flux constant de declarații diferite’, astfel încât să poată pretinde întotdeauna că și-a atins obiectivul.
În cazul războiului din Iran, unul dintre obiectivele declarate în februarie a fost acela de a produce o schimbare de regim în țară și de a împiedica producerea unei arme nucleare.
Confruntat cu imposibilitatea răsturnării sistemului politic iranian, Trump și-a concentrat obiectivele pe eliminarea capacităților militare și nucleare ale țării, dar puterea și superioritatea americană nu au reușit să supună Teheranul, iar acest lucru afectează nu doar credibilitatea președintelui american, ci și a SUA.
‘Iranul nu numai că a evitat să fie învins; el a reușit totodată să provoace daune considerabile, directe și indirecte, aliaților SUA’, observă Martin, descriind un ‘sentiment tot mai mare’ că războiul din ce în ce mai nepopular a devenit o ‘fundătură’ pentru Trump.
De asemenea, piețele par să fi încetat să mai acorde atenție retoricii sale excesive.
Deși declarațiile lui Trump au declanșat inițial fluctuații semnificative ale prețurilor petrolului în timpul conflictului, anunțul reluării negocierilor pentru a pune capăt războiului a avut de exemplu doar un impact moderat.
‘Dacă președintele face o declarație, dar nu există nicio schimbare vizibilă în comportamentul companiilor de transport maritim sau al asiguratorilor, este puțin probabil ca piețele să reacționeze puternic la promisiunile că conflictul este pe cale să fie rezolvat’, observă Martin.
Potrivit lui A. Rediker, ‘atenția s-a concentrat mai mult pe piețele de obligațiuni, unde temerile globale legate de inflație, creșterea nivelului datoriilor, instabilitatea lanțului de aprovizionare, riscurile geopolitice, datoria derivată din inteligența artificială și incertitudinea generală au dus la creșteri bruște ale costurilor de împrumut pe termen lung.’
‘Lipsa credibilității este un dezavantaj. Credibilitatea este dificil de stabilit și ușor de distrus’, avertizează economistul.
