in

Răzvan Oaidă este noul jucător al echipei UTA Arad

Răzvan Oaidă este noul jucător al echipei UTA Arad

După junioratul petrecut la Atletico Arad şi experienţe în Anglia, Italia şi Superliga României, mijlocaşul Răzvan Oaidă a semnat cu UTA Arad.

“Sunt fericit că am ajuns aici. Pentru mine, multe lucruri îmi sunt familiare: atmosfera, oamenii, oraşul, terenurile şi tot ceea ce înseamnă Aradul. Vin cu dorinţă de muncă, cu energie şi abia aştept să începem pregătirea. Este clar că orice jucător îşi doreşte să evolueze în faţa unui stadion plin la fiecare meci. Acest lucru vine şi cu responsabilitate. Suporterii îţi oferă energie, iar tu trebuie să le răspunzi prin atitudine, muncă şi respect. UTA a fost mereu o echipă greu de învins, mai ales pe teren propriu”, a declarat Răzvan Oaidă, în vârstă de 28 de ani.

Jucătorul a început fotbalul la Atletico Arad, însă la vârsta de 16 ani calităţile sale au atras atenţia clubului englez Wolverhampton. A evoluat în academia formaţiei de Premier League timp de doi ani, după care a ajuns în Italia, la juniorii celor de la Brescia.

A revenit în România la FC Botoşani, în 2017, unde Răzvan a făcut şi pasul spre seniori. A debutat în Superliga împotriva celor de la Viitorul Constanţa pe 25 noiembrie 2017. În total, a bifat 51 de partide pentru formaţia din nordul Moldovei în toate competiţiile, în două sezoane. Începând cu sezonul 2019/2020, Oaidă a evoluat în tricoul celor de la FCSB. În primul sezon la campioana en-titre a câştigat Cupa României, cel dintâi trofeu al carierei. Ultimul sezon la FCSB, 2022/2023, a consemnat şi debutul în grupele unei competiţii europene pentru Răzvan, care a evoluat în Conference League. În total, a jucat pentru FCSB în 122 de partide, marcând şapte goluri şi oferind opt pase decisive. La începutul sezonului 2023/2024, mijlocaşul a ajuns la Rapid, acolo unde a fost utilizat în 44 de meciuri (un gol şi trei pase decisive). Pentru echipa de sub podul Grant are şase prezenţe în acest sezon de Superliga.

Răzvan Oaidă are 19 meciuri în cupele europene, toate în tricoul FCSB: 7 partide în calificările Europa League, 6 în grupele Conference League şi 6 în calificările Conference League.

Oaidă a făcut parte din lotul naţionalei U21 la Campionatul European de tineret din 2021. Mijlocaşul a evoluat împotriva Olandei (1-1) şi împotriva Germaniei (0-0) la acel turneu final.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

INS: Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată, în primele trei luni din 2026, avans de 3,77% faţă de trimestrul I 2025. Scădere în administraţia publică şi în învăţământ

INS: Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată, în primele trei luni din 2026, avans de 3,77% faţă de trimestrul I 2025. Scădere în administraţia publică şi în învăţământ

BNS cere retragerea proiectului noii legi a salarizării și reclamă lipsa transparenței în elaborarea acestuia

BNS cere retragerea proiectului noii legi a salarizării și reclamă lipsa transparenței în elaborarea acestuia