Reacția BEC după ce candidatul Sebastian Popescu a reclamat că nu a putut vota la o secţie de la Universitatea Tehnică de Construcţii

”Am fost împiedicat să votez la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, unde am votat şi în 2019 şi în 2024, în calitate de candidat la funcţia de preşedinte al României. Mi-au spus că de data aceasta nu se mai poate să votez pe liste suplimentare şi că trebuie să mă duc la secţia unde îmi este arondat potrivit adresei din buletin, în condiţiile în care legea 370/2004 în baza căreia se organizează alegerile nu s-a modificat.

Cine are ceva cu mine? De ce mă împiedicaţi să îmi exercit dreptul constituţional la vot, în calitatea mea de candidat la funcţia de preşedinte al României? Atât de tare vă deranjez?”, a declarat Sebastian Popescu.

Biroul Electoral Central (BEC) a transmis că exercitarea dreptului de vot se realizează în conformitate cu dispoziţiile Deciziei BEC nr. 22D/14.03.2025 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate.

„Potrivit art. 1 alin. (2) din Decizia antereferită, „alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti nu îşi poate exercita dreptul de vot la o secţie de votare situată în alt sector al municipiului Bucureşti decât cel în care are domiciliul sau reşedinţa, dar îşi poate exercita dreptul de vot la orice secţie de votare aflată în alt judeţ, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară””, a adăugat BEC.

Ulterior, Popescu a scris, pe Facebook: „După niţel circ şi scandal, m-au lăsat să votez”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Robert Lewandowski a revenit la antrenamentele Barcelonei

România e în trepidații după anularea alegerilor: Prezența la urne a ajuns la 40%!