Volodimir Zelenski a reacționat la convorbirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, afirmând că susține o pauză a atacurilor asupra infrastructurii energetice, dar că Ucraina are nevoie de mai multe detalii din partea SUA înainte de a-și exprima poziția finală.
„După ce vom primi detalii din partea președintelui american, vom da răspunsul nostru”, a declarat Zelenski, menționând că SUA ar trebui să fie „garanți” ai acestei înțelegeri și că Ucraina va respecta acordul atâta timp cât și Rusia își menține angajamentele. El a mai spus că vrea să vorbească cu Trump, întrucât „negocierile fără Ucraina nu vor avea rezultate”.
Liderul ucrainean a adăugat că nu crede că aliații săi vor opri sprijinul militar, în ciuda cererilor Moscovei. Potrivit acestuia, solicitarea Rusiei de a bloca ajutorul militar și schimbul de informații demonstrează că Moscova nu este „pregătită” să încheie conflictul, ci doar încearcă să slăbească Ucraina.
Zelenski a subliniat că Ucraina rămâne deschisă oricăror inițiative care conduc la o pace stabilă și justă, dar că negocierile trebuie să fie echilibrate și să nu dezavantajeze securitatea țării sale.
Condiţiile puse de preşedintele rus Vladimir Putin în vederea unui armistiţiu cu Kievul vizează „slăbirea” Ucrainei şi arată că nu este pregătit „să pună capăt” războiului, a afirmat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
„Tot jocul lui, să ne slăbească cât mai mult posibil”, a declarat Zelenski în cursul unei conferinţe de presă online, după convorbirea telefonică dintre Vladimir Putin şi Donald Trump. Preşedintele rus a cerut în special încetarea ajutorului occidental pentru Ucraina.
Preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, au convenit marţi, într-o convorbire telefonică, asupra unui armistiţiu limitat în războiul din Ucraina, respectiv încetarea timp de 30 de zile a atacurilor asupra infrastructurilor energetice ucrainene şi ruse, şi începerea „imediată” a negocierilor de pace, a anunţat Casa Albă.
Aceste negocieri se vor desfăşura în Orientul Mijlociu, precizează preşedinţia americană într-un comunicat.